Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că SUA nu au oprit ajutorul militar acordat Ucrainei, după ce noul secretar de stat, Marco Rubio, a anunțat că va întrerupe acordarea ajutorului extern pentru 90 de zile, relatează The Independent.
Zelenski nu a precizat dacă ajutorul umanitar a fost întrerupt. Ucraina se bazează pe SUA pentru 40% din nevoile sale militare. „Sunt concentrat pe ajutorul militar. Nu a fost oprit, slavă Domnului”, a spus el la o conferință de presă cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.
Cei doi lideri s-au întâlnit sâmbătă la Kiev pentru a discuta despre nevoile energetice ale regiunii transnistrene controlate de Rusia, după ce Ucraina a oprit tranzitul gazului furnizat de Moscova. Zelenski a declarat că Ucraina poate oferi cărbune Transnistriei pentru a începe producerea energiei elctrice la centrala de la Cuciurgan.
Viitorul ajutoarelor acordate Ucrainei de către Statele Unite rămâne incert, după ce președintele Donald Trump și-a început al doilea mandat. Liderul american a spus în repetate rânduri că nu ar fi permis ca Rusia să înceapă invazia Ucrainei dacă ar fi fost în funcție.
Joi, Trump a declarat pentru Fox News că Zelenski ar fi trebuit să încheie un acord cu Putin pentru a evita conflictul. Anterior, liderul de la Casa Albă a amenințat că va impune tarife și sancțiuni Rusiei dacă nu se ajunge la un acord care să pună capăt războiului din Ucraina.
Vorbind la Kiev, sâmbătă, Zelenski a spus că i-au plăcut „întâlnirile și conversațiile bune cu președintele Trump” și crede că acesta va reuși să pună capăt agresiunii ruse.
„Acest lucru se poate face doar cu Ucraina, altfel, pur și simplu nu va funcționa, pentru că deși Kievul dorește, Rusia nu vrea să pună capăt războiului”, a afirmat Zelenski.
Ambele părți caută să obțină victorii pe front, în vederea negocierilor
În timp ce Trump subliniază necesitatea de a intermedia rapid un acord de pace, atât Moscova, cât și Kievul caută victorii pe câmpul de luptă pentru a-și consolida pozițiile de negociere înaintea oricăror viitoare discuții.
În ultimul an, forțele ruse au purtat o campanie intensă pentru a străpunge apărarea Ucrainei din regiunea Donețk și pentru a slăbi controlul Kievului asupra estului țării. Ofensiva susținută și costisitoare a forțat Kievul să renunțe la o serie de orașe, sate și cătune.
Ministerul rus al Apărării a susținut vineri că trupele ruse și-au făcut drum în centrul părții de est, zonă importantă din punct de vedere strategic, deși nu a fost posibil să se confirme în mod independent această afirmație.
Editor : Liviu Cojan