Vânzări ale unor statului de porţelan care-l înfăţişează pe preşedintele ales american Donald Trump ca Buda sunt în creştere, după ce au făcut senzaţie în 2021, pe Tabao, o platformă chineză online, pe care au fost vândute cu preţuri între 140 şi 2.600 de euro, în funcţie de mărime, în pofida asprimii discursului miliardarului împotriva Beijingului, relatează AFP.
Serenitatea şi calmul sunt ultimele epitete care să-l descrie pe Trump, înfăţişat în poziţia lotusului cufundat într-o meditaţie divină.
Figurinele sunt sculptate de designerul şi sculptorul Hong Jinshi.
Odată cu apropierea celei de a doua învestiri, la 20 ianuarie, a magnatului în domeniul imobiliar, statuetele sunt din nou căutate.
”Interesul a crescut din nou după ce a fost ales”, declară AFP Hong Jinshi, care a creat aceste figurine ca pe o farsă.
Artistul în vârstă de 47 de ani a vândut sute de statui în ultimii ani.
Ele îi amuză pe cumpărători, pentru că ”personalitatea lui Trump şi aspectul statuii sunt radical opuse”, declară el.
Fiecare figurină este ambalată într-un pachet pe care scrie în mandarină ”Redă întreprinderii tale măreţia”, după sloganul lui Donald Trump ”Make America Great Again” (MAGA).
Copii şi-au făcut apariţia pe platforme de vânzări în Statele Unite – Temu şi Amazon – la preţuri de până la 40 de euro.
”Este mereu amuzant să râzi un pic de figurile autorităţii şi personalităţi celebre”, dă asigurări Hong Jinshi, aşezat desculţ pe podea în atelierul său decorat minimalist.
Artistul, cu părul ras, care vorbeşte blând, contrastează cu subiectele excentrice ale sculpturilor sale.
Sculptorul a conceput recent o efigie la fel de ironică a altei figuri americane controversate, Elon Musk, un susţinător al lui Donald Trump care urmează să joace un rol important în noua administraţie a acestuia.
Miliardaul a fost transformat în Iron Man, un supereroul Marvel, purtând o impozantă armură metalică.
Însă, în versiunea lui Hong, dintre picioarele lui Musk apare o rachetă uriaşă, simbolul ambiţiilor galactice ale patronului SpaceX.
În pofida unei abordări care oscilează între omagiu şi provocare, Hong dă asigurări că-l admiră pe Elon Musk, a cărui întreprindere de vehicule electrice, Tesla, foarte populară în China, explotează o fabrică uriaşă la Sganghai.
”Rachetele lui Musk sunt incredibile: el le-a redus în mod considerabil costul”, declară el. ”A reuţit, ca antreprenor, cea ce nu poate face o ţară întreagă”.
Hong Jinshi refuză însă să comenteze politica lui Donald Trump faţă de China, un subiect sensibil într-o ţară în care libertatea de exprimare poartă în continuare căluş.
În campania sa prezidenţială, candidatul republicam a adoptat o poziţie dură împotriva Beijingului, ameninţând, de exemplu, să crească taxele vamale impuse importurilor chinezeşti.
Donald Trump i-a iritat pe liderii chinezi printr-o retorică prin care face Beijingul vinovat de declinul industriei americane sau catalogând în mod sistematic covid-19 drept un ”virus chinez”.
Însă politicianul septuagenar are totodată numeroşi admiratori în China.
”Cred e la fel de amuzant ca înainte”, dă asigurări Hong Jinshi. ”Când era preşedinte erau zilnic poeşti amuzante”.
În pofida succesului, statuetele lui Hong Jishi nu mai sunt disponibie pe Internetul chinez, iar anunţurile au fost şterse.
Poate că operele au fost considerate ofensatoare de către budişti, apreciază el.
Însă comeznile continuă să curgă de la turişti aflaţi în trecere prin atelierul său sau prin intermediul unor prieteni şi cunoştinţe.
”Trump este o personalitate cu multe poveşti”, explică el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].