Mai mulți studenți ai Facultății de Matematică-Informatică din cadrul Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca au acuzat universitatea că a decis abuziv, cu o săptămână înainte de începerea anului universitar, să schimbe locația în care se desfășoară cursurile. Studenții susțin că universitatea le-a dat un spațiu inadecvat, situat în afara orașului. Aceștia au ieșit în stradă să protesteze și să ceară conducerii universității să le ofere „o soluție satisfăcătoare”, acuzându-l pe rectorul Daniel David că s-ar afla în spatele deciziei.
Potrivit acestora, cursurile se desfășurau în mai multe corpuri ale UBB din orașul Cluj-Napoca, însă conducerea universității a decis să mute studenții și profesorii Facultății de Matematică-Informatică, fără ca ei să fie de acord, într-o localitate din apropierea orașului – Chinteni.
Aceștia mai reclamă că nu au avut timp să caute chirie în apropierea noului sediu al Facultății de Matematică-Informatică și că pierd zilnic, pe drum, câte 3-4 ore, în aglomerație.
„Condițiile din noua locație nu sunt demne pentru cea mai bună facultate din țară: nu există apă potabilă, nu există o cantină sau măcar un magazin de unde să ne putem lua ceva de mâncare, deși avem cursuri și până la ora 21”, potrivit unei sesizări primite de Digi24.ro de la un student al Facultății de Matematică-Informatică din cadrul UBB.
În urmă cu o săptămână, potrivit unui alt student care a reclamat situația pentru Digi24.ro, universitatea le-a pus la dispoziție acestora, în noua locație, un restaurant mobil care vinde mâncare la prețuri ridicate.
Studenții s-au organizat și au demarat o petiție online care a ajuns deja la 4.000 de semnături. În această săptămână, aceștia au ieșit în stradă, fiind nemulțumiți de decizia universității.
„Noi dorim ca persoanele și instituțiile competente să asigure un mediu productiv pentru educarea studenților și un echilibru în viața profesională a profesorilor prin a stabili o soluție satisfăcătoare care să cuprindă: săli de curs/laborator potrivite orelor respective, transport adecvat, orare posibile din punct de vedere al timpului, cantină sau altă opțiune de mâncare”, se arată în petiția lansată de studenții de la Facultatea de Informatică a UBB Cluj.
Mai mult, aceștia au acuzat că în spatele deciziei s-ar afla Daniel David, rectorul Universității și actualul ministru al Educației, în condițiile în care sălile în care au făcut cursuri până la începutul acestui an au fost preluate de Facultate de Psihologie (Daniel David este profesor în cadrul acestei facultăți).
Ce le transmite UBB studenților de la Matematică-Informatică
Digi24.ro a cerut, în urmă cu o săptămână, conducerii universității să furnizeze un punct de vedere cu privire la acuzațiile aduse de studenți. Răspunsul a venit pe 10 octombrie.
În răspunsul oficial, Universitatea Babeș-Bolyai subliniază că este vorba de o „decizie strategică” legată strict „de zona academică și de dezvoltare instituțională” ce a fost aprobată de Consiliul Facultății încă din anul 2024.
„În calitatea sa de rector și conducător al instituției, domnul Daniel David a coordonat procesul decizional, însă această măsură nu este influențată de alte interese. Decizia a fost luată exclusiv pe criterii administrative și logistice, în interesul gestionării eficiente a resurselor universitare pentru facultăţile cu deficit de spaţii destinate activităţilor didactice”, a mai subliniat UBB în răspunsul transmis pentru Digi24.ro.
Soluția găsită de reprezentanții UBB a fost o asociere cu Primăria Cluj-Napoca pentru a crea „un mini-campus UBB situat în Cluj Innovation Park (n.r. Locul în care au fost mutați stundenții de la Facultatea de Informatică)”.
În acest loc vor exista, dar în viitor, o nouă clădire a facultății, un cămin studențesc cu 500 de locuri, terenuri de sport și facilități dedicate studenților, potrivit UBB.
Reprezentanții Universității au mai subliniat că „se depun eforturi susținute pentru îmbunătățirea orarului facultății și a transportului în comun”.
„Conducerea facultății abordează această situație cu deplină atenție și celeritate, respect față de studenți și responsabilitate, pentru a asigura condiții de studiu pe măsura prestigiului academic al instituției”, a mai subliniat UBB.
Editor : M.G.