Secretarul american al energiei, Chris Wright, a declarat că Statele Unite ar putea interveni pentru a gestiona centralele electrice ucrainene dacă acest lucru ar fi util pentru a asigura o încetare a focului şi pentru a aduce pacea în ţara devastată de război, relatează Reuters.

Declaraţia vine după ce preşedintele american Donald Trump i-a sugerat preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, în timpul convorbirii telefonice de miercuri, că SUA ar putea contribui la gestionarea şi, eventual, la deţinerea centralelor nucleare din Ucraina, potrivit unei declaraţii a administraţiei americane.

La rândul său, preşedintele Volodimir Zelenski a declarat miercuri seara că Ucraina a început discuţii cu SUA cu privire la posibila implicare a acesteia în restaurarea celei mai mari centrale nucleare din Europa, în regiunea ucraineană Zaporojie, care a fost închisă de când trupele ruse au ocupat-o în 2022.

Întrebat cum ar funcţiona acest lucru, Wright a declarat pentru Fox News: „Avem o expertiză tehnică imensă în Statele Unite pentru a gestiona aceste centrale. Nu cred că este nevoie de cizme pe teren”.

Wright a menţionat în context că Trump şi secretarul de stat Marco Rubio lucrează pentru a pune capăt războiului din Ucraina.

„Cum aducem pacea în Ucraina? Cum facem ca aceste lupte să înceteze? Ce le-ar face pe ambele părţi să depună armele? Dar dacă ar fi de ajutor pentru a atinge acest scop, să punem SUA să administreze centrale nucleare în Ucraina, nicio problemă, putem face asta”, a declarat Wright.

Secretarul pentru energie declarase anterior reporterilor că problema nu a fost abordată în timpul întâlnirii de la Casa Albă găzduită de Trump cu directori americani din domeniul petrolier.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version