Statele Unite au cerut marţi urgenţă şi flexibilitate pentru a finaliza un acord de încetare a focului în Gaza după uciderea a şase ostatici de către Hamas, angajându-se să-şi continue eforturile în zilele următoare, relatează AFP.
„Sunt zeci de ostatici în Gaza, care încă aşteaptă un acord ce îi va aduce acasă. Este timpul să finalizam acest acord”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.
„Populaţia israeliană nu-şi permite să mai aştepte. Populaţia palestiniană, care suferă, de asemenea, de efectele teribile ale acestui război, nu îşi poate permite să mai aştepte. Lumea nu îşi poate permite să mai aştepte”, a spus el, potrivit AFP, citată de Agerpres.
Matthew Miller a precizat că „în următoarele zile, Statele Unite vor continua să se angajeze cu partenerii lor din regiune pentru a obţine un acord final”, referindu-se la negocierile sub egida mediatorilor – SUA, Qatar, Egipt – în vederea unui acord pentru un armistiţiu asociat cu eliberarea ostaticilor.
Armata israeliană a anunţat duminică descoperirea într-un tunel din Fâşia Gaza – scena unui război devastator în care Israelul se confruntă deja de aproape 11 luni cu mişcarea islamistă palestiniană Hamas – a trupurilor a şase ostatici ucişi, potrivit armatei, „de la mică distanţă” de Hamas.
Însă, potrivit unui cadru al Hamas care a făcut declaraţii sub acoperirea anonimatului, cei şase ostatici „au fost ucişi de tiruri şi bombardamente ale ocupantului”.
Anunţul de duminică a provocat un val de emoţie în Israel şi a intensificat şi mai mult criticile la adresa prim-ministrului Benjamin Netanyahu, acuzat că nu face destul pentru a-i elibera pe ostaticii încă deţinuţi în Gaza.
Editor : Liviu Cojan