Un jurnalist salvadorian stabilit de două decenii în Statele Unite a fost expulzat vineri, după ce fusese arestat în timp ce relata de la manifestaţii anti-Trump, la mijlocul lunii iunie, a anunţat un organism american de apărare a presei.

„În această dimineaţă, jurnalistul Mario Guevara a fost expulzat din Statele Unite către ţara sa natală, El Salvador”, a transmis într-un comunicat Comitetul pentru Protecţia Jurnaliştilor (CPJ), afirmând că este „prima dată când documentează un astfel de tip de represalii legate de o activitate jurnalistică.”

„Suntem bucuroşi să anunţăm că Mario Guevara s-a întors acasă, în El Salvador”, a confirmat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a Departamentului american pentru Securitate Internă (DHS), Tricia McLaughlin. Ea a adăugat: „Dacă veniţi în ţara noastră şi încălcaţi legile noastre, vă vom aresta şi NU veţi reveni NICIODATĂ.”

Laureat al Southeast Emmy Awards în 2023


Jurnalist specializat în probleme legate de imigraţie, domeniu care i-a adus un Premiu la Southeast Emmy Awards în 2023, Mario Guevara a ajuns în Statele Unite în 2004, cu o viză temporară. Rămas în ţară, a încercat ulterior să îşi reglementeze situaţia, însă fără succes până la momentul arestării sale, potrivit documentelor judiciare.

Katherine Jacobsen, reprezentantă a CPJ, afirmă totuşi că „nu este vorba doar despre statutul său”, ci despre „represalii pentru reportajele sale”. Ea vorbeşte despre „un semnal îngrijorător al deteriorării libertăţii presei sub administraţia Trump.”

Pe 14 iunie, lângă Atlanta (Georgia), Mario Guevara relata în direct, în limba spaniolă, pe reţelele sociale, de la manifestaţiile „No Kings” („Fără regi”), cea mai amplă mobilizare populară de la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, când a fost arestat. Conform imaginilor transmise în direct pe canalul său de Facebook, jurnalistul purta o vestă antiglonţ inscripţionată „presă” şi o cască de protecţie.

Iniţial, a fost urmărit penal pentru delicte minore legate de activitatea sa (adunare ilegală, obstrucţionare, prezenţa unui pieton pe carosabil…). Aceste acuzaţii au fost ulterior abandonate, potrivit documentelor judiciare.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version