Ionuț Pucheanu, vicepreședinte PSD, afirmă, miercuri, după ce reprezentanții UDMR au plecat nemulțumiți de la masa negocierilor că au pierdut un minister important – cel al Finanțelor – că „dacă vrem să mergem mai departe, cel mai probabil trebuie să înțelegem că mai trebuie să lăsăm și de la unii, și de la alții”. În același timp, senatorul PNL Mircea Abrudean spune că pare că acest portofoliu va fi la liberali și mai subliniază că „trebuie să închidem odată acest capitol al negocierilor, pentru că de 3 săptămâni tot negociem”.

„Cu tot respectul pentru colegii noștri, au niște oameni extrem de pregătiți, dar faptul că cu 5% ai două ministere, dintre care Dezvoltarea, cred că e o chestie care e îndestulătoare. Până acum, de obicei, partenerii noștri de guvernare se mulțumeau cu Cultura și Mediu. Acum au făcut un salt extrem de consistent. Au atât Finanțele cât și Dezvoltarea, două ministere extrem de puternice. Unul dintre ele, mă refer la Finanțe, face parte din CSAT și trebuie să contrasemneze orice Hotărâre de Guvern, deci un minister avizator.

Suntem patru entități care intrăm în acest joc politic și va fi foarte greu. Orgolile sunt mari, expectativele sunt mari. Dacă vrem să mergem mai departe, cel mai probabil trebuie să înțelegem că mai trebuie să lăsăm și de la unii, și de la alții.

Ieri nu știam de această problemă. Când s-au ridicat de la masă, din câte înțeleg, toată lumea s-a ridicat cu ministerele, așa cum le-ați anunțat și dumneavoastră. Dacă noaptea a fost un sfetnic mai bun sau mai puțin bun pentru unii sau pentru ceilalți, ține de modul în care se poziționează fiecare forță politică vizavi de subiectul acesta.

Noi știam că avem șapte ministere. Uite că avem doar șase. Știam că cei de la USR aveau trei, uite că au patru. Și cei de la PNL ieri așteptau să aibă cinci, nu doar patru. Înțeleg că s-a ponderat. S-au făcut tot felul de formule de calcule.

Cu tot respectul, n-o să poți într-o negociere să iei tot”, spune Ionuț Pucheanu la Digi24.

Senatorul PNL Mircea Abrudean susține că „trebuie să închidem odată acest capitol al negocierilor, pentru că de 3 săptămâni tot negociem”.

„Vă asigur că, într-o negociere, de fiecare dată cineva amenință cu părăsirea potențialei coaliții. Vedem asta în ultima perioadă, cel puțin în ultimele guverne care s-au format din coaliții. Unii au fost, au plecat, alții au amenințat că pleacă, au rămas. Voiau ca și o declarație într-o negociere. Dar ceea ce este cert din perspectiva PNL este că trebuie să închidem odată acest capitol al negocierilor, pentru că de 3 săptămâni tot negociem, tot discutăm, unii se răzgândesc, alții au alte idei. Eu cred că românii așteaptă să avem un guvern. Totuși, piețele externe, partenerii externi așteaptă stabilitate în România, ne dorim cu toții asta.

Pentru asta e nevoie de responsabilitate, de asumare. PNL cred că e singurul din această coaliție care și-a asumat de la început că vrea să facă parte din această guvernare în jurul potențialului premier Ilie Bolojan, care din punctul nostru de vedere este persoana cea mai potrivită. Cred că despre asta este vorba, nu despre faptul că cineva dorește un minister în plus.

Într-adevăr, fiecare intră cu un obiectiv într-o negociere, trebuie să ajungi la o soluție de compromis. Niciodată nu vei ieși din acea negociere cu tot ceea ce îți dorești”, afirmă Abrudean.

Liberalul consideră că PNL ar putea să obțină Ministerul Finanțelor.

„N-am participat la negocieri, deci nu pot să confirm oficial acest lucru. Așa pare că Ministerul Finanțelor ar fi în în zona PNL. E oarecum și logic, pentru că dacă ai premierul din partea PNL, ministrul Finanțelor e esențial în această ecuație și ar fi de dorit să fie în aceeași zonă. Lucrurile au o dinamică permanentă, se pot schimba”, mai afirmă senatorul PNL.

Kelemen Hunor a declarat că nu este sigură prezența UDMR în viitorul Guvern și în coaliție, deoarece partidul nu are influență, ministere de forță sau avizatoare în viitorul Executiv și este „doar decor”. La rândul său, ministrul interimar al Finanțelor Tanczos Barna a precizat că joi dimineață va fi finalizat pachetul fiscal cu măsurile fiscale și „astăzi suntem la masa negocierilor”, însă nu poate prevedea viitorul, întrebat dacă lucrurile vor rămâne așa dacă nu vor fi renegociate ministerele pe care le primește Uniunea.

Citește și: Kelemen Hunor: „Rotativa e o greșeală fundamentală. A falimentat România”. Ce zice liderul UDMR despre faptul că PNL primește Finanțele

PSD ar rămâne cu șase ministere, în loc de șapte – Transporturi, Ministerul Muncii, Sănătate, Agricultură, Justiție și posibil Ministerul Fondurilor Europene, în urma negocierilor de marți, potrivit surselor Digi24.

Pe de altă parte, PNL ar obține Ministerul Finanțelor – încă se negociază pe el – de asemenea Educație, Energie și Interne.

Dacă PSD pierde un minister, USR ar urma să câștige un portofoliu, și anume Ministerul Apărării, ministerul de Externe, Mediu și Economie, iar UDMR să rămână cu două portofolii – Dezvoltare și Cultură.

La ședința PSD, Sorin Grindeanu i-a anunțat pe colegii săi, din informațiile Digi24, că motivul pentru care ar fi primit doar șase ministere social-democrații, nu șapte, cum și-au dorit, ar fi pentru că au și alte funcții pe care le-au negociat: de exemplu, să rămână cu Camera Deputaților, dar și să numească unul dintre șefii serviciilor secrete.

Editor : Alexandru Costea

Share.
Exit mobile version