Coaliția analizează introducerea impozitării progresive pe venit chiar de anul acesta, potrivit surselor Digi 24. Este o măsură susținută mai degrabă de către social-democrați. A fost respinsă, cel puțin public, de către PNL, inclusiv în campania pentru alegerile prezidențiale și cele parlamentare.
Este vorba în primul rând despre veniturile mari. Un exemplu folosit în interiorul coaliției de guvernare este cel de 5.000 euro. Practic, după această sumă să fie introdus acest impozit progresiv.
Pe de altă parte, dacă ne uităm la alte măsuri care s-au discutat și la finalul anului 2024 și care se discută în continuare în interiorul coaliției, pentru a putea să strângă bani la bugetul statului, se ia în calcul o schimbare a calculului pe salariu, adică pe veniturile pe care le au românii, pentru că în momentul de față avem impozit pe venit, dar și CASS și contribuție pentru sănătate, care în momentul de față sunt calculate diferit. Din informațiile Digi24, se discută ca acestea să fie calculate împreună, ceea ce ar însemna în final și o creștere a impozitării pe salariu.
Pe de altă parte, se discută și despre ce se întâmplă cu indexarea pensiilor, pentru că, din informațiile Digi24, aceasta nu va fi aplicată din ianuarie, așa cum au tot promis în campania electorală, ci se discută să fie aplicată abia în luna septembrie.
Dar și aici există voci diferite în coaliție, pentru că, spre exemplu, ministrul Finanțelor (UDMR) ar vrea ca aceasta să fie într-adevăr discutată, dar să nu fie trecută clar în bugetul pentru 2025, tocmai pentru a vedea care sunt veniturile pe care reușesc să le strângă până la jumătatea anului, atunci când se și face rectificarea bugetară.
.