Robert Crimo, autorul atacului armat din Highland Park, din 4 iulie 2022, în urma căruia șapte persoane au fost ucise și 48 rănite, a pledat vinovat înainte de începerea pledoariilor în procesul său. Acesta riscă închisoarea pe viață fără posibilitatea eliberării condiționate, iar sentința va fi pronunțată pe 23 aprilie, potrivit News.ro.
Robert Crimo, în vârstă de 24 de ani, a recunoscut oficial faptele în fața instanței, oprind astfel desfășurarea procesului său, care începuse deja cu selecția juriului, relatează AFP.
Crimo este responsabil pentru atacul armat de Ziua Independenței din 2022, când a deschis focul asupra mulțimii adunate pentru paradă în Highland Park, un oraș situat la periferia orașului Chicago.
Atacul a fost comis de pe acoperișul unui magazin, folosind o pușcă semiautomată. Potrivit anchetatorilor, atacatorul și-a schimbat aspectul pentru a-și ascunde identitatea, purtând perucă și machiaj, iar ulterior a fugit de la locul faptei, reușind să părăsească orașul. A fost arestat în aceeași zi, după ce s-a întors în Chicago.
În urma masacrului, Crimo a fost inculpat pentru 117 capete de acuzare, inclusiv 21 de capete pentru omucidere, câte trei pentru fiecare victimă decedată, 48 pentru tentativă de omor și 48 pentru violență agravată cu folosirea unei arme de foc.
„Un sentiment de ușurare colectivă”
Decizia sa de a pleda vinovat a fost primită cu un „uriaș sentiment de ușurare colectivă”, potrivit lui Ashbey Beasley, o locuitoare din Highland Park care a asistat la atac împreună cu fiul său.
Tatăl atacatorului, Robert Crimo Sr., a fost și el condamnat, în noiembrie 2023, la 60 de zile de închisoare și 100 de ore de muncă în folosul comunității, după ce a recunoscut că l-a ajutat pe fiul său să obțină un permis de port-armă la 19 ani, deși acesta avea probleme de sănătate mintală.
Înainte de atac, Robert Crimo Jr. fusese implicat în incidente care indicau un comportament periculos. În 2019, a încercat să se sinucidă, iar în același an, poliția a fost alertată că acesta amenința că „va ucide pe toată lumea”. La acea vreme, autoritățile i-au confiscat 16 cuțite, însă tatăl său a declarat că acestea îi aparțineau.
Prin pledoaria de vinovăție, Robert Crimo evită un proces îndelungat, dar va trebui să își afle sentința definitivă pe 23 aprilie, când judecătorii vor decide dacă va fi condamnat la închisoare pe viață fără posibilitatea eliberării condiționate.
Editor : Ș.A.