Ritmul de creştere al economiei mondiale ar putea încetini până la 2,3% în acest an, deoarece tensiunile comerciale şi incertitudinea favorizează o tendinţă de recesiune, a anunţat miercuri UNCTAD, organism al Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare, transmite Reuters.
„Creşterea globală este preconizată să încetinească până la 2,3% în 2025, ceea ce plasează economia mondială pe o traiectorie de recesiune”, a informat UNCTAD, citând un raport cu privire la perspectivele pentru comerţ şi dezvoltare în acest an.
Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD) a precizat că economia mondială a înregistrat un avans de 2,8% în 2024.
„Aceasta este o încetinire semnificativă comparativ cu ritmurile medii de creştere anuală înregistrate înaintea pandemiei, care la rândul său a fost o perioadă de creştere globală modestă”, precizează raportul UNCTAD.
Incertitudinile comerciale au perturbat pieţele financiare în această lună, după ce, în data de 2 aprilie, preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat tarife extinse pentru multe ţări. Câteva zile mai târziu, Trump a creat o nouă surpriză după ce a suspendat, timp de 90 zile, tarifele pentru mai multe economii, dar a impus tarife şi mai mari, de 145%, pentru produsele importate din China.
UNCTAD subliniază că temerile referitoare la o recesiune în SUA s-au înmulţit, în condiţiile în care îngrijorările cu privire la tarife s-au adăugat la anxietatea care exista deja în rândul investitorilor.
„Implementare rundelor succesive de măsuri comerciale restrictive şi confruntarea geo-economică prezintă riscul unor perturbări grave ale liniilor de producţie transfrontaliere şi a fluxurilor comerciale internaţionale, ceea ce la rândul său va trage în jos activitatea economică globală”, se menţionează în raportul UNCTAD.
Perspectivele globale pentru 2025 sunt afectate de cel mai ridicat nivel de incertitudine cu privire la politicile văzute în acest secol, ceea ce provoacă pierderi companiilor şi amână investiţiile şi angajările, se mai arată în raport.
Organismul din cadrul ONU a îndemnat, luni, administraţia Trump să excludă cele mai sărace şi mai mici economii de pe lista ţărilor vizate de tarifele reciproce, deoarece ar avea „un impact limitat asupra obiectivelor SUA în materie de politică comercială”.
Editor : A.R.