Ţările Uniunii Europene au respins planul Comisiei Europene de a menţine obiectivele obligatorii de stocare a gazelor pentru încă doi ani, solicitând mai multă flexibilitate în atingerea acestor ţinte, au declarat diplomaţi europeni pentru Reuters.
Miercuri, Comisia Europeană a propus prelungirea până în 2027 a obiectivelor obligatorii de stocare a gazelor în UE, în ciuda apelurilor unor state membre de a relaxa aceste cerinţe. Totuşi, executivul UE a precizat că va fi mai indulgent în aplicarea regulilor. Această concesie nu a fost considerată suficientă de către unele state, care au cerut o mai mare flexibilitate în cadrul unei reuniuni diplomatice desfăşurate joi.
Printre guvernele care au cerut revizuirea regulilor se numără Germania şi Ţările de Jos, care au avertizat că obligaţia de umplere a depozitelor determină creşterea preţurilor la gaze, semnalând pieţei că statele europene sunt forţate să cumpere volume mari, ceea ce duce la costuri ridicate pentru ţările cu capacităţi mari de stocare.
Ţinte mai flexibile în timpul verii
În prezent, regulile UE impun ca depozitele de gaze să fie umplute în proporţie de 90% până la 1 noiembrie, cu o serie de ţinte intermediare în lunile anterioare. Statele membre solicită în special obiective mai flexibile în timpul verii, pentru a avea mai multă libertate în atingerea nivelului final de stocare stabilit pentru toamnă.
Doi diplomaţi europeni au declarat că o majoritate a celor 27 de state membre au susţinut această propunere în cadrul întâlnirii de joi.
Acum, statele UE vor negocia şi aproba extinderea regulilor împreună cu Parlamentul European, având posibilitatea de a introduce modificări.
Reguli introduse după reducerea livrărilor din Rusia
Obiectivele de stocare a gazelor au fost introduse în 2022, după ce Rusia a reducerea drastic livrările către Europa, pentru a asigura un rezervor de combustibil necesar în perioada de iarnă, când cererea pentru încălzire este maximă.
Editor : S.S.