Aproape 700 de hectare de vegetaţie uscată au ars, în perioada 1-9 martie, în judeţul Timiş. Numai în ultimele două zile au avut loc 36 de astfel de incendii. Pompierii atrag atenţia că amenzile pentru cei care dau foc pe câmp ajung până la 15.000 de lei pentru persoanele fizice şi 100.000 pentru cele juridice.

”În ultimele 48 de ore, în judeţul Timiş s-a solicitat intervenţia pompierilor pentru stingerea a 36 de incendii de vegetaţie uscată. Cele mai multe dintre acestea s-au produs în zona Lugojului şi împrejurimile Făgetului. Facem precizarea că unele incendii s-au manifestat cu pericol de propagare la pădure sau construcţii. Din fericire, nu s-au înregistrat victime”, a transmis ISU Timiş.

Pentru stingerea incendiilor au fost mobilizaţi pompieri, dar şi pompieri voluntari din comunele Ştiuca, Găvojdia, Nădrag, Criciova, Remetea Mare, Voiteg, Moraviţa, Barna, Pietroasa, Sânmihaiu Român, Fârdea, dar şi reprezentanţi ai Ocolului Silvic Lugoj, Ana Lugojana şi Coşava.

”Printre cele mai semnificative incendii de vegetaţie uscată şi mărăciniş de ieri, 09 martie, amintim, în zona Lugojului şi împrejurimile Făgetului: în Bunea Mare (aproximativ 50 de hectare), Coşeviţa (1 hectar litieră pădure), Ştiuca (5 hectare litieră pădure), Surducu Mic (40 hectare), Crivina de Sus (35 hectare), Bucovăţ (10 hectare)”, a precizat ISU Timiş.

De asemenea, ISU Timiş atrage atenţia că arderea vegetaţiei este strict interzisă şi se pedepseşte cu amendă curpinsă între 7.500 de lei şo 15.000 de lei pentru persoanele fizice şi între 50.000 şei şi 100.000 lei pentru persoane juridice.

Conform sursei citate, în perioada 01-09 martie, la nivelul judeţului Timiş s-a solicitat intervenţia pompierilor în urma producerii a peste 80 de incendii de vegetaţie uscată. Suprafaţa totală incendiată este de peste 680 hectare de vegetaţie uscată şi mărăciniş, precum şi litieră de pădure.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version