În timp ce cimitirele din capitala Germaniei sunt de mult timp înrădăcinate în comunități, unii proprietari de cafenele au mers mai departe. Sunt ascunse frumos în unele dintre cele mai liniștite și mai verzi colțuri din centrul Berlinului, iar pentru clienții lor pasionați, ele reprezintă un mod de viață printre morți, relatează The Guardian.
Capitala Germaniei are aproximativ o duzină de cafenele în cimitire – nu neapărat spații destinate doliului, deși pot fi și asta, ci mai ales oaze de liniște în cartiere aglomerate.
Spre deosebire de Paris sau New York, unde cimitirele ocupă în mod tradițional suprafețe vaste la marginea peisajului urban istoric, cimitirele din Berlin au fost mult timp mici și în principal kiezbezogen, adică înrădăcinate în comunități.
În ultimul deceniu s-a înregistrat un boom, cu deschiderea de cafenele în incinta cimitirelor și chiar într-un fost crematoriu. Temerile inițiale că oamenii ar putea fi speriați sau că cei care vin să-și plângă morții ar putea fi ofensați s-au dovedit în mare parte nefondate.
O cafenea, Lisbeth, este situată într-o fostă sală parohială înconjurată de cireși japonezi maturi. Este administrată de Chiara de Martin Topranin, în vârstă de 30 de ani, originară din Italia, care a găsit-o în urma unui anunț online vag formulat, în care se căuta „cineva care să administreze un loc încântător în cartierul Mitte, cu o grădină superbă”.
În timp ce savura un cappuccino cu vedere la câmpul presărat cu pietre funerare din cimitirul protestant Sophien, ea spune că la început a ezitat când proprietarii clădirii i-au dezvăluit că va lucra într-un cimitir.
„Pentru mine, ca italiancă, era de neconceput”, spune Topranin. „Pentru noi, moartea este ceva ce trebuie ascuns. Când am spus familiei mele, mi-au spus: «Chiara, ți-ai pierdut mințile?» Dar cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mai mult ajungeam la concluzia că trebuie să fac asta.”
De când a preluat această funcție, Topranin, care a studiat psihologia, a observat repede că clienții ei veneau la ea „cu o energie diferită față de cea dintr-o cafenea obișnuită”. „De îndată ce trec de porțile cimitirului, par puțin mai empatici, puțin mai blânzi.”
Ea încearcă să găsească un echilibru delicat cu oaspeții săi, respectându-i pe cei aflați în suferință, fără a-i descuraja pe cei care caută un loc plăcut, chiar dacă neobișnuit, unde să se bucure de pauza de prânz.
„Nu accept niciodată nunți”, a declarat ea. „Organizez petreceri de ziua de naștere, dar trebuie să fie rezonabile – niciodată petreceri fastuoase. Am avut oaspeți care și-au scos băuturile Aperol Spritz printre pietrele funerare. Atunci sunt destul de strictă și le spun că există o limită.”
Deși cafenelele Friedhofscafés din Berlin au câștigat tot mai multă popularitate, puțini dintre clienții fideli sunt conștienți de originile lor în criza SIDA și de schimbarea practicilor legate de moarte și înmormântare.
Bernd Boßmann este recunoscut pe scară largă ca părintele mișcării cafenelelor din cimitire, după ce a deschis prima cafenea de acest gen din Germania în 2006. Finovo se află în cartierul Schöneberg din Berlin, un punct central al vieții comunității LGBTQ+ de mai bine de un secol.
Veteran al luptei din anii 1980 pentru cercetarea HIV, Boßmann și-a văzut nenumărați prieteni tineri pierind în floarea vârstei, mulți dintre ei fiind îngropați în legendarul cimitir Old St Matthäus, unde cu un secol înainte fuseseră înmormântați frații Grimm, folcloriști și filologi.
„Dar mi-am dat seama că, deși era un loc frumos pentru cei morți, era îngrozitor pentru cei vii”, a spus Boßmann, în vârstă de 65 de ani. „Nu era niciun loc plăcut unde să te așezi, niciun loc unde să cumperi flori, nici măcar un loc unde să mergi la toaletă. Atunci am observat micuța clădire abandonată de lângă porți.” Din acea clădire s-a născut Finovo.
După aproape 20 de ani, Boßmann a predat conducerea cafenelei și a florăriei Red Poppy, iar aceasta a dat naștere la localuri similare în tot orașul.
Pe măsură ce noile generații de germani optează din ce în ce mai mult pentru incinerare în locul înmormântării, cimitirele s-au confruntat cu probleme financiare în întreținerea terenurilor lor luxuriante, odată cu scăderea cererii. Între timp, costul imobilelor comerciale a crescut vertiginos, ceea ce face ca schimbarea destinației clădirilor abandonate din cimitire să devină o perspectivă atractivă.
Mulți clienți spun că apropierea de moarte le oferă o experiență surprinzător de reconfortantă.
„Am trecut colțul și am văzut un grup de persoane în doliu care țineau un discurs funerar”, povestit André, un asistent social în vârstă de 37 de ani, în timpul unui mic dejun târziu la Cafe Friedberg, într-un cimitir împădurit din cartierul Kreuzberg.
„M-am dus în liniște și am ajuns la intrarea în cafenea”. Un grup de oameni îmbrăcați în negru, aflați în fața ferestrei, și-au luat rămas bun în timp ce difuzoarele cântau o melodie de Neil Young. El a declarat: „Personal, mi-ar plăcea ca propria mea înmormântare să fie așa, cu viața de zi cu zi continuând în jurul meu”.
Puțin mai la sud, 21 Gramm din Neukölln – un vast cartier multicultural– se consideră o „mică oază” în afara aglomeratei Hermannstraße.
Numele său provine de la greutatea mitică a sufletului uman. Capela a fost un spațiu de depozitare abandonat înainte de a fi transformată, în urmă cu opt ani, într-un punct de atracție local.
„Este atât de luxuriant și verde printre toți teii și este întotdeauna foarte plin de viață. Așadar, este mai mult despre viață decât despre moarte”, a declarat profesoara de yoga Ieva Grigalavičiūtė, care locuiește într-un apartament cu vedere la cimitir, despre cafenea.
„Sunt din Lituania și avem o zicală care spune că de fiecare dată când cineva din familie moare, altcineva se naște. Aici este același lucru, nu-i așa? Moarte și renaștere.”
Cafeneaua Mars din complexul cultural Silent Green din cartierul nordic Wedding este situată într-un crematoriu dezafectat și are vedere spre cimitirul Gerichtstraße, evocând gânduri similare despre viața socială vibrantă și mortalitate.
Citește și:
Prima cafenea din București din toate timpurile. Și cum am ajuns să bem cafea pe la 1600
Reciclare cu recompensă în cafenelele și restaurantele din România. Cum sunt încurajați clienții să reducă risipa de ambalaje
Editor : A.M.G.
