O nouă zi de proteste, miercuri, la sedii ale ANAF din țară, cât și la Administrațiile Bazinale de Apă din România, pe fondul nemulțumirilor bugetarilor față de măsura Guvernului de a tăia sporurile pentru condiții vătămătoare. Executivul ar putea finaliza astăzi pachetul fiscal care va include toate măsurile de reducere a cheltuieilor și creștere a unor taxe, fiind vorba de o „ordonanță trenuleț” care va fi adoptată prin asumarea coaliției, a anunțat vicepremierul Dragoș Anastasiu, la Digi24. Angajații de la Fisc nu exclud o grevă generală, dacă guvernanții continuă cu tăierile, a anunțat liderul Alianței Nationale a Sindicatelor Bugetarilor Sed Lex, Vasile Marica.
Salariații OSIM se alătură protestelor
ACTUALIZARE 12.40 Salariații Oficiului de Stat pentru Invenții de Mărci contra tăierilor salariale aplicate fără dialog social real, scrie News.ro.
„Sindicatul OSIM afiliat PUBLISIND se opune asa-ziselor reforme făcute de Guvernul Bolojan, strict pe spatele celor care muncesc. Acelaşi guvern care menţine în continuare privilegiile şi finanţările pe care partidele înţeleg să le protejeze cu toată forţa şi în pofida adâncirii deficitului bugetar”, arată salariaţii OSIM.
„Colegii mei e posibil să se radicalizeze și să nu mai vrea să vină la muncă”
ACTUALIZARE 12.31 Angajații de la ANAF nu renunță la proteste pentru că sunt nemulțumiți de noile măsuri luate de Guvern și în mod special de tăierea sporurilor, susține Vasile Marica, liderul Sed Lex, care nu exclude posibilitatea ca aceștia să intre în grevă generală.
El a adăugat, într-o intervenție telefonică miercuri la Digi24, că salariații ANAF vor intra în grevă generală, dacă nu vor fi ascultați de către guvernanți.
„Dacă colegii mei se radicalizează, pentru că nimeni nu le ascultă oful și fustrarea, fiindcă noi suntem acuzați permanenți că noi nu ne-am făcut treaba, cu toate că am crescut veniturile cu 10%, e posibil să se radicalizeze și să nu mai vrea să vină la muncă”, a explicat Vasile Marica, pentru Digi24.
Întrebat dacă radicalizarea înseamnă ca salariații să nu mai vină deloc la serviciu, liderul Sed Lex a răspuns: „Exact. Eu sunt convins că colegii mei nu vor să cedeze”.
„Ne interesează foarte mult să purtăm un dialog. Avem profesioniști, avem oameni care pot discuta, să încercăm să facem bine, nu să facem rău. Dar nici guvernanții care trebuie să fie chemați să medieze sau să ne asculte nu trebuie să stea cu spatele”,a completat el.
Angajații agențiilor pentru protecția mediului protestează și cer o întânire cu ministra Diana Buzoianu
ACTUALIZARE 11.47 Proteste spontane au fost declanșate și de către sindicalistii afiliati PUBLISIND din agențiile pentru protecția mediului care spun că reorganizarea Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) este „un eșec functional”, arată o postare pe pagina de Facebook a Federației PUBLISIND.
„Reducerea veniturilor, picatura care a umplut paharul nemultumirilor”, mai spune sursa citată.
Deși ANMAP a fost înființată oficial la 3 aprilie 2025, personalul fostelor instituții (Agenția Națională penru Protecția Mediului, Agențiile județene pentru Protecția Mediului și Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate) nu a fost preluat nici până în prezent.
Organigrama detaliată și regulamentul de funcționare, care trebuiau aprobate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor până la începutul lunii iunie, nu au fost înaintate de conducerea ANMAP, blocând astfel procedura legală de angajare a salariaților în noua structură, mai spune postarea.
„Această lipsă de acțiune a îngreunat activitatea instituțională și peste 2.000 de angajați trăiesc într-o stare de incertitudine profesională, fără contracte clare, atribuții stabilite sau siguranța locului de muncă”, arată sindicaliștii.
În paralel, de la 1 iulie, salariile au fost reduse cu sume nete între 300 și 500 lei, din cauza plafonării sporului pentru condiții periculoase la 300 lei brut.
Revendicări ale salariaților:
- Aprobarea de urgență a organigramei și regulamentului ANMAP;
- Preluarea efectivă a personalului în noua structură;
- Restabilirea drepturilor salariale și a sporurilor aferente condițiilor de muncă;
- Un calendar clar pentru reorganizarea reală, cu consultarea personalului din teritoriu.
În lipsa unor măsuri concrete, protestele vor continua și se pot intensifica la nivel național, mai spun salariații din agențiile pentru protecția mediului.
Ei solicită o întâlnire de urgență cu Diana‑Anda Buzoianu, ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, „pentru a discuta blocajele actuale, impactul asupra personalului și adoptarea unor soluții eficiente, în interesul protecției mediului și stabilității instituționale”.
Știrea inițială
Angajații Administrațiile Bazinale de Apă din România protestează și ei de la 9.00 la 14.00, a anunțat BNS.
La sediul ANAF din Craiova peste 200 de angajați au ieșit și, miercuri dimineață, din clădirea instituției, întrerupând munca de la ora 9.00 și timp de o oră vor sta acolo și vor protesta.
Oamenii sunt nemulțumiți că vor pierde din venituri, undeva în jur de 600 de lei, după măsurile Executivului privind sporurile respective.
Și Federația Sănătatea a anunțat proteste de stradă, după adoptarea OUG care taie sporurile.
„Personalul salariat din instituțiile publice poate primi un spor de până la 300 de lei brut lunar, proporțional cu timpul lucrat în condiții periculoase, vătămătoare sau grele. Acest plafon se aplică unitar pentru toți bugetarii, din toate categoriile instituționale”, arată comunicatul de presă al Federației Sănătate care face parte din Blocul Național Sindical.
Măsurile au intrat în vigoare de la 1 iulie 2025 și vor fi aplicate până la 31 decembrie 2026.
Citește și: Protestele funcționarilor continuă: acuzații de „metode de represiune totalitară”. Sindicaliștii cer medierea președintelui Nicușor Dan
Sursa citată precizează că ministrul Sănătății Alexandru Rogobete spune în continuare că personalul medical nu este afectat, pentru că în sănătate sunt acordate sporuri pentru condiții deosebit de periculoase, care nu intră sub incidența acestei ordonanțe de urgență, dar cel mai afectat este personalul TESA și suport.
„Da, personalul TESA și cel de suport care lucrează în spital, muncește pentru funcționarea spitalelor, remediază avariile apărute la multitudinea de instalații și aparatura medicală, mai sunt și cei care fac achiziții, semnează state de plată, își asuma corectitudinea documentelor întocmite, lucrează în aceleași unități sanitare împreună cu personalul medical”, precizează comunicatul de presă.
„Ne întrebăm dacă guvernanții sunt conștienți că ei lucrează în mediul spitalicesc sau în altă parte, în altă locație!? Nu domnilor, acești colegi lucrează în mediul spitalicesc printre pacienți și în spațiile de deservire, tot pentru pacienți fiind o echipă alături de colegii lor medici, asistente, infirmieri și ceilalți colegi cadre auxiliar-sanitare. Nu merită nimic în plus? Sau merităm cu toții doar tăieri?”, mai spune sursa menționată.
Federația Sănătatea îi întreabă pe guvernanți s-ar descurca cu salarii între 2.800 lei, aproape minim pe economie, și „în cel mai fericit caz” aproape 6.000 lei la nivel de gradație și vechime maximă cum primește personalul TESA și tehnicienii din echipa de suport.
„Cei cu 2.800 vor ajunge la salariul minim pe economie după aplicarea prețiosului spor de 300 de lei brut”, atrag atenția sindicaliștii.
„Având în vedere că în cadrul personalului TESA sunt juriști, economiști, care știu să aplice legea, vă asigurăm de întreaga noastră disponibilitate în a acționa în justiție și a ne cere drepturile colegilor noștri. Ați dat o ordonanță pe genunchi fără să o gândiți! Pe repede înainte!”, conchide comunicatul de presă.
Și grefierii de la Curtea de Apel București au declanșat ieri un protest spontan. Ministrului Justiției Radu Marinescu a avut o întrevedere cu președintele Sindicatului Național al Grefei Judiciare Dicasterial și prim-vicepreședinte al Federației PUBLISIND Cătălin Trăistaru.
Radu Marinescu a declarat, marți la Digi24, că a discutat cu reprezentanții sindicatului grefierilor, deși aceștia nu sunt angajații Ministerului Justiției, despre nemulțumirile pe care le au privind măsurile fiscale ale Guvernului și le-a transmis că ordonanța de urgență privind tăierea sporurilor de vătămare este „o măsură temporară”. El a adăugat că i-a îndemnat să privească în viitor, „la modalitățile în care aceste chestiuni vor putea să fie reglate”, în bugetul anului următor.
Sporul pentru bugetarii care lucrează la proiecte de investiții finanțate din fonduri europene, inclusiv cele din PNRR, va fi condiționat de anumite criterii. Potrivit unui document pus în transparență decizională pe site-ul Ministerului Dezvoltării, acordarea sporurilor va fi făcută în funcție de timpul efectiv lucrat lunar, dar și de valoarea proiectului implementat. După cumularea celor două criterii, sporul primit de angajați poate fi între 5 și cel mult 50% din salariul de bază, mai arată proiectul de hotărâre de Guvern.
Ministrul Finanţelor Alexandru Nazare a discutat, marţi, cu salariaţii ministerului, în contextul protestelor generate pe fondul planului de măsuri de reducere a deficitului bugetar, şi a dat asigurări că nu se pune problema amânării sau blocării plăţii pensiilor şi a salariilor, „aşa cum s-a vehiculat, pe surse, în mass-media”.
Editor : A.P.