Regiunea separatistă moldoveană Transnistria a întrerupt, miercuri, furnizarea de încălzire şi apă caldă pentru populaţie. Măsura a fost luată după ce Rusia a oprit furnizarea de gaze prin Ucraina, în urma expirării acordului de tranzit, relatează The Guardian, potrivit News.ro.
„Nu există încălzire sau apă caldă”, a declarat o angajată a companiei locale de energie Tirasteploenergo, prin telefon, de la Tiraspol. Ea a spus că nu ştie cât timp va dura situaţia.
Transnistria este o entitate pro-rusă care s-a separat de restul Moldovei după prăbuşirea Uniunii Sovietice în 1991. Transnistria primea gaz rusesc prin Ucraina, dar această rută de aprovizionare a fost întreruptă miercuri, odată cu expirarea unui acord de tranzit între cele două ţări aflate în război.
Un comunicat pe site-ul web al companiei energetice transnistrene precizează că întreruperea livrării de agent termic a intrat în vigoare miercuri la ora locală 7 dimineaţa, dar că unele facilităţi, cum ar fi spitalele, sunt exceptate.
Compania a îndemnat locuitorii să se îmbrace gros, să adune membrii familiei într-o singură cameră, să atârne pături sau perdele groase peste ferestre şi uşile de la balcoane şi să folosească reşouri. „Este interzisă utilizarea sobelor pe gaz sau electrice pentru a încălzi apartamentul. Acest lucru poate duce la tragedii”, a declarat compania.
Aproximativ 1.500 de soldaţi ruşi sunt staţionaţi în Transnistria din 1992, de la războiul dintre entitatea separatistă şi Chişinău.
Luna trecută, parlamentul local a cerut Kremlinului şi parlamentului rus să ajungă la un nou acord cu Ucraina pentru a permite continuarea livrărilor de gaze. Moscova a declarat la acel moment că îşi va proteja cetăţenii şi soldaţii din Transnistria.
Citiți și: Tranzitul de gaze rusești care trec prin Ucraina spre Europa a fost oprit. România ajută Republica Moldova cu energie electrică.
Editor : Andreea Stanciu