CFR a făcut luni probe pe reţeaua feroviară modernizată de pe Coridorul IV Pan-European pentru circulaţia reală a trenurilor cu viteza de 176 km/h, a anunţat compania.
Aceste probe confirmă viabilitatea tehnică a procesului de modernizare pe secţiile de circulaţie respective, fiind supuse testării părţile subsistemelor structurale fixe, respectiv: linia de contact, suprastructură şină-traverse-prindere şi lucrări de artă, potrivit unui comunicat citat de Agerpres.
„Testele s-au efectuat pe distanţa Sighişoara – Teiuş – Coşlariu, în conformitate cu prevederile HG 108/2020 privind interoperabilitatea sistemului feroviar, prin care CFR SA are atribuţii să pună la dispoziţie o infrastructură interoperabilă operatorilor de transport feroviar care solicită acest lucru, pentru stabilirea compatibilităţii tehnice între vehicul şi reţeaua preconizată”, se menţionează în comunicat.
Pentru efectuarea probelor, Autoritatea de Siguranţă Feroviară – ASFR a emis autorizaţia temporară operatorului de transport feroviar care a solicitat testul.
Editor : M.B.