Trei copii au fost răniți într-un atac cu cuțitul care a avut loc în timp ce mergeau la grădiniță în orașul elvețian Zurich, a anunțat poliția elvețiană. Unul dintre copii este în stare gravă, a precizat poliția. Cei trei băieți în vârstă de cinci ani au fost transportați la spital pentru a  primi îngrijiri, relatează Euronews.

Un suspect a fost arestat în legătură cu atacul. Poliția l-a descris ca fiind un cetățean chinez în vârstă de 23 de ani.

Incidentul a avut loc marți, puțin după prânz, în cartierul Oerlikon din oraș.

Motivaţia atacatorului nu este cunoscută pentru moment.

Nicio altă persoană nu a fost rănită, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei municipale.

Potrivit primelor elemente ale anchetei, alături de copiii atacaţi „cu o armă albă” se afla o angajată a grădiniței.

Aceasta a reuşit să-l imobilizeze pe agresor cu ajutorul unui bărbat care se afla la faţa locului. Cei doi l-au reţinut pe chinezul de 23 de ani până la sosirea forţelor de ordine.

Poliţia a precizat că nu mai există niciun pericol pentru public după arestarea suspectului.

 

Editor : M.C

Share.
Exit mobile version