Trei garnituri feroviare care circulă pe rute din sudul ţării sunt nevoite să staţioneze, sâmbătă seară, după ce mecanicul unei locomotive a văzut cadavrul unui om, pe linia ferată, pe o rută de cale ferată din judeţul Teleorman. Cele trei trenuri trebuie să aştepte ca anchetatorii să facă cercetarea la faţa locului.
Circulaţia feroviară este blocată, sâmbătă seară, pe ruta Rădoieşti – Olteni, în judeţul Teleorman, după ce mecanicul trenului 9310 001 a observat o persoană decedată în gabaritul liniei, în zona HC Vârtoape, şi a oprit în faţa acesteia, informează CFR.
Trenul circula pe firul II, iar firul I este impracticabil, în acea zonă, fiind închis pentru lucrări la linia ferată.
„Organele de anchetă vor desfăşura operaţiunile necesare legale în zonă, timp în care circulaţia trenurilor va rămâne închisă. Conform estimărilor, vor fi afectate trenurile IR 11501 (Astra Trans Carpatic), R 9307 şi IR 1836 (SNTFC CFR Călători SA)”, precizează oficialii CFR.
Circulaţia trenurilor în zonă va fi reluată după ce organele de anchetă vor finaliza cercetarea la faţa locului şi îşi vor da acordul pentru reluarea traficului feroviar.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].