Preşedintele american Donald Trump le-a spus miercuri principalilor săi consilieri că a aprobat planuri de atac ale Iranului, dar că nu a dat ordinul ca aceste planuri să fie puse în aplicare, pentru a vedea dacă Teheranul renunţă la programul său nuclear, dezvăluie The Wall Street Journal (WSJ), relatează AFP.

Donald Trump a declarat, la Casa Albă, că nu a luat încă o decizie cu privire la o participare a Statelor Unite la atacurile Israelulu, aliatul său, în Iran.

”N-am luat încă (o decizie) definitivă”, le-a spus unor jurnalişti, în Biroul Oval, preşedintele republican.

”Ar putea”, a răspuns el când a fost întrebat dacă este posibil ca regimul iranian să cadă.

”Se poate întâmpla orice, nu-i aşa?”, a adăugat el.

Donald Trump a subliniat, în Biroul Oval, că nu vrea ca Statele Unite să se implice într-un război cu Iranul şi că nu vrea ca Iranul să deţină arma nucleară, relatează The Asscoiated Press.

El a recunoscut, însă, că nu le poate avea pe amândouă.

”Nu caut să mă bat. Dar dacă trebuie să alegi între a lupta şi a nu le da arma nucleară, atunci trebuie să faci ceea ce trebuie să faci”, a declaart el.

Ulterior, Trump a declarat că ”poate că trebuie să lupţi”.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu i-a mulţumit miercuri seara, într-o declaraţie televizată, locatarului Casei Albe pentru ”susţinerea” sa în ”apărarea cerului israelian”.

”Ţin să-i mulţumesc preşedintelui Trump, un mare prietem al Israelului”, a declarat el.

”Îi mulţumesc pentru că se află alături de noi şi îi mulţumesc pentru susţinerea pe care Statele Unite ne-o oferă în apărarea cerului israelian”, a declarat Netanyahu.

Pe de altă parte, preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat că atacurile israeliene ”consolidează” susţinerea populară a puterii iraniene.

El a apeciat că se poate ajunge la o ”soluţie” convenabilă atât Israelului, cât şi Iranului.

Consiliul de Securitate al ONU urmează să se reunească într-o nouă reuniune de urgenţă, vinerti, pe tema escaladării Războiului între Israel şi Iran, a anunţat miercuri Misiunea Guianei, care prezidează în iunie Consiliul.

După o primă reuniune de urgenţă, săptămâna trecută, această nouă reuniune, prevăzută vineri la ora locală 10.00 (17.00, ora României), a fost solicitată de către Iran.

Această cerere a fost susţinută de către puterile nucleare Rusia, China şi Pakistan, a declarat AFP o sursă diplomatică.

Secretarul general al ONU Antonio Guterres a avertizat miercuri împogriva ”oricărei intervenţii militare suplimentare” în Războiul între Israel şi Iran, avertizând că va avea ”consecinţe uriaşe” asupra întregii regiuni a Orientului Mijlociu.

”Cer ferm tuturor să evite orice internaţionalizare suplimentară a conflictului”, a subliniat Antonio Guterres, într-o declaraţie citită de către un purtător de cuvânt.

O internaţionalizare înseamnă ”tot mai multe ţări implicate” în acest război, a declarat el, însă fără să dea numele vreunei ţări.

 

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version