„Jackson Magnolia”, o magnolie uriaşă de aproape 200 de ani care umbreşte porticul de sud al Casei Albe din secolul al XIX-lea, urmează să fie tăiat – săptămâna aceasta -, anunţă preşedintele american Donald Trump, relatează AFP.
Se spune că fostul preşedinte Andrew Jackson a plantat această magnolie cu flori mari, în memoria soţiei sale decedate chiar înainte să fie învestit, în 1829. Arborele tânăr ar fi fost adus la acea vreme de la locuinţa sa din Tennessee.
Arboricultori au luptat ani de zile să menţină în viaţă acest arbore bolnav, a cărui siluetă impresionantă pe faţada de sud a preşedinţei atrage privirea.
„Jackson Magnolia” este cel mai vechi arbore de teren de la Casa Albă, potrivit Serviciului american al Parcurilor Naţionale, care precizează că, începând din anii 1870, majoritatea preşedinţilor şi-au plantat proprii arbori comemorativi.
”Vestea proastă este că toate lucrurile au au un sfârşit”, a scris duminică pe reţeaua sa Truth Scial Donald Trump.
Magnolia este ”în stare foarte proastă”, reprezintă ”un risc grav la adresa securităţii la intrarea în Casa Albă” şi ”trebuie acum să fie luată” de acolo, scrie el.
Donald Trump anunţat că magnolia urmează să fie înlocuită cu ”alt arbore foarte drăguţ” şi că lemnul magnoliei urmează să fie păstrat ”şi ar putea fi folosit în alte scopuri nobile şi mari”.
Aceasta nu este prima oară când grădina Casei Albe face titluri mari de la învestirea lui Donald Trump.
În februarie, el a anunţat că planifică să paveze faimoasa Grădină de Trandafiri spre care dă Biroul Oval, pentru a o face să arrate ca un ”patio” de pe proprietatea sa de la Mar-a-Lago, în Florida.
”Gazonul pur şi simplu nu merge”, a declarat Donald Trump la Fox News, plângându-se că peluza este puţin ”înmuiată”.
În primul mandat al lui Donald Trump (2017-2021), soţia sa, melania, a supervizat o renovare a Grădinii Trandafirilor, reamenajând în mod controversat designul tradiţional al celebrelor straturi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].