Primarii din Hirishima şi Nagasaki l-au invitat pe Donald Trump în vizită, în acest an, la marcarea a 80 de ani de la bombardamentele atomice ale celor două oraşe japoneze, anunţă miercuri cei doi primari, relatează AFP.
Într-o scrisoare comună adresată noului preşedinte american, cei doi primari îi cer să vină pentru ca ”să asculte personal mărturiile locuitorilor «hibakusha» (supravieţuitorii bombardamentelor atomice în japoneză, să le audă dorinţa fierbinte de pace şi de aprofundare a înţelegerii dumneavoastră a inumanităţii armelor nucleare”.
”Sperăm sincer să vă îndepărtaţi de noţiunea de dependenţă nucleară şi să luaţi iniţiative puternice în favoarea abolirii armelor nucleare şi instaurării unei păci mondiale durabile”, scriu ei în acest text datat marţi, pe care AFP scrie că l-a consultat miercuri.
În 2010, fostul ambasador al Statelor Unite în Japonia John Roos a devenit primul reprezentant american care asista la comemorarea anuală de la Hiroshima, după care s-a dus, doi ani mai tîrziu, la cea de la Nagasaki.
Barack Obama a devenit primnul preşedinte american ăn funcţie care s-a dus la Hiroshima în 2016, urmat de Joe Biden în 2023.
Donald Trump nu a participat la aceste comemorări în prima sa vizită, în pofida faptului că cei doi primari l-au invitat, scrie presa japoneză.
140.000 DE MORŢI LA HIROSHIMA, 74.000 LA NAGASAKI
Statele Unite au lansat o bombă atomică la Hiroshima la 6 august 1945 şi alta la Nagasaki, la 9 august 1945, singurele dăţi în Istorie când a fost folosit armament nuclear pe timp de război.
Cteva zile mai târziu, Japonia capitula.
Aproximativ 140.000 de oameni au murit la Hiroshima şi 74.000 la Nagasaki, inclusiv multe persoane care au supravieţuit exploziilor, dar care au murit mai tîrziu, din cauza expunerii la radiaţii.
Statele Unite nu au cerut niciodată scuze pentru aceste bombardamente.
Anul trecut, primarul de la Nagasaki Shiro Suzuki a provocat un scandal invitându-l pe ambasadorul Israelului la ceremonie, subliniind că nu era o decizie politică, ci că viza să evite eventuale manifestaţii legate de Războiul din Fâşia Gaza.
Ambasadoriil Statelor Unite, Israelului, Regatului Unit şi altor ţări au refuzat să participe la ceremonie, în semn de protest şi au asistat la un eveniment comemorativ mai modest, la Tokyo.
În 2024, Premiu lNovel al Păcii a fost decernat Nihon Hidankyo, un grup japonez de supravieţuitori de la Hiroshima şi Nagasaki care militează în favoarea interzicerii armanentului nuclear.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.