Un turn radar în formă de banană zace abandonat într-o localitate izolată din nordul Canadei – în zilele sale de glorie, în timpul Războiului Rece, era doar una dintre cele peste 40 de instalații radar ce formau „Linia Pinului” (Pinetree Line) și monitorizau constant cerul în căutarea bombardierelor sovietice și protejau America de un posibil atac nuclear. Acum, regiunea trece printr-o nouă eră de militarizare, scrie New York Times.
Linia Pinului nu era singurul lanț de instalații radar ce se întindeau de pe coasta de vest a Canadei până pe coasta de est. Alte două linii – Mid-Canada și Dew (Distant Early Warning) – funcționau ca niște sisteme de avertizare timpurie.
„Este o nebunie când te gândești că acest radar era motivul existenței întregului nostru oraș”, a spus Frederic Maltais, care a crescut în orașul Chibougamau din nordul Quebecului, într-o bază militară ce a fost închisă la sfârșitul Războiului Rece și a devenit între timp un teren de golf.
„Imaginați-vă toate resursele care au fost folosite pentru a opera un radar ca acesta”, a mai spus Maltais.
Aceste proiecte faraonice, care se întindeau pe o suprafață mai mare de 5.000 de kilometri, arată cât de mult se temeau americanii că Arctica era cel mai vulnerabil flanc ce putea fi exploatat de sovietici în cazul unei invazii.
Rivalitatea geopolitică s-a reaprins în ultimii ani, ceea ce a declanșat o nouă cursă a înarmării în regiune. Președintele american Donald Trump s-a angajat să construiască un „dom de aur” (Golden Dome) de 175 de miliarde de dolari – un scut de apărare ce va putea doborî rachete balistice intercontinentale, inclusiv pe cele pe care Rusia, China și Coreea de Nord le-ar putea lansa pe deasupra Arcticii.
Pentru construirea unui astfel de scut antirachetă va fi nevoie ca instalațiile militare să fie ridicate pe teritoriul Canadei, astfel că Trump încearcă să convingă autoritățile din statul vecin să se alăture proiectului și să contribuie cu 61 de miliarde de dolari – sau, să nu plătească nimic, dar să accepte să devină al 51-lea stat american.
Canada a anunțat recent o creștere uriașă a cheltuielilor pentru apărare și își va concentra o mare parte din investiții asupra protejării regiunii arctice, acolo unde efectele încălzirii globale au trezit interesul marilor puteri pentru o regiune care până nu demult era inaccesibilă.
Statele Unite au condus proiectarea, construcția și finanțarea rețelelor de radare, în special Pinetree și Dew.
Chibougamau este un loc atât de izolat încât canadienii au ajuns să folosească numele orașului cu sensul de „capătul lumii” sau „nicăieri” – un loc care nu există cu adevărat. „Un părinte i-ar putea spune unui copil neastâmpărat: ‘Dacă o ții tot așa, te voi trimite în Chibougamau’”, a povestit Maltais.
După ce Maltais s-a mutat la Montreal, mulți oameni de acolo au fost surprinși să afle că Chibougamau este un loc real. Epoca de aur a orașului a fost în timpul Războiului Rece, atunci când aici funcționa o bază militară și activitățile miniere susțineau economia locală.
„A fost o eră diferită, o lume diferită”, a povestit Marie-Claude Duchesne, directorul organizației James Bay Historical Society.
În anii ’60, Brian Jeffrey lucra într-o instalație radar din rețeaua Dew aflată la peste 200 de kilometri la nord de cercul polar arctic – Hall Beach, Sanirajak. Jeffrey a povestit cum, în timpul Crizei rachetelor din Cuba, „ședeam într-o cameră întunecată, privind un radar care se rotea iar și iar” și se întreba „dacă va mai exista un sud în care să ne întoarcem acasă”.
Linia Dew a fost închisă la scurt timp după încheierea Războiului Rece, cu toate că unele instalații au fost preluate de Sistemul Nordic de Avertizare – radare automatizate care folosesc o tehnologie considerată învechită acum, în era sateliților. Pentru radarele din Chibougamau, sfârșitul a venit în 1988.
Editor : Raul Nețoiu
