Ministrul ucrainean de externe Andrii Sîbiga le-a cerut omologilor săi din ţările NATO ca la reuniunea miniştrilor de externe ai ţărilor Alianţei, care va avea loc săptămâna viitoare la Bruxelles, să transmită Ucrainei invitaţia de aderare la NATO, arată o scrisoare consultată vineri de Reuters.

Scrisoarea sugerează o nouă ofensivă diplomatică a Ucrainei de a obţine primirea în NATO, demers înscris şi în „planul de victorie” în războiul cu Rusia prezentat de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski aliaţilor occidentali ai Kievului, scrie sursa citată.

Acest plan cuprinde în principal cererea ca Ucraina să primească mai multe arme, inclusiv să fie instalat pe teritoriul său un „pachet de descurajare non-nucleară”, să fie admisă în NATO şi să poată lovi teritoriul rus cu rachetele occidentale cu rază lungă de acţiune, această ultimă cerere fiind între timp aprobată de preşedintele american Joe Biden pe finalul mandatului său, apoi şi de Marea Britanie şi Franţa.

Planul pleacă de la presupoziţia unei înfrângeri totale a Rusiei în război, obiectiv considerat nerealist de unii oficiali americani, şi a fost primit cu reticenţă de aliaţii occidentali, notează Reuters.

În scrisoarea consultată vineri de această agenţie, Ucraina menţionează că acceptă ideea că nu se poate alătura NATO cât timp continuă războiul cu Rusia, dar primirea unei invitaţii de aderare acum i-ar arăta preşedintelui rus Vladimir Putin că unul din principalele obiective ale acestuia, respectiv împiedicarea intrării Ucrainei în NATO, nu poate fi atins, se argumentează în text.

NATO a declarat că Ucraina se va alătura Alianţei şi că se află pe o cale „ireversibilă” în direcţia aderării, dar nu a emis o invitaţie oficială şi nici nu a stabilit un calendar.

Diplomaţii NATO afirmă că nu există un consens între membrii Alianţei pentru a invita Ucraina în acest stadiu, iar orice decizie în acest sens necesită acordul tuturor celor 32 de ţări membre.

Totuşi, ministrul ucrainean de externe insistă în scrisoarea sa că acum ar fi momentul potrivit pentru a lansa o invitaţie. „Considerăm că invitaţia ar trebui adresată în acest stadiu”, afirmă Andrii Sîbiga. Astfel, „aceasta va deveni răspunsul adecvat al aliaţilor faţă de escaladarea constantă de către Rusia a războiului pe care l-a declanşat, din care cea mai recentă demonstraţie este implicarea a zeci de mii de trupe nord-coreene şi utilizarea Ucrainei ca teren de testare pentru noi arme”, motivează ministrul ucrainean de externe.

Prin urmare, „vă îndemn să susţineţi decizia de a invita Ucraina să se alăture Alianţei, ca unul dintre rezultatele reuniunii ministeriale a NATO din 3-4 decembrie 2024”, indică ministrul Sîbiga.

Editor : M.I.

Share.
Exit mobile version