O companie rusă de software a invitat un copil minune în vârstă de șapte ani să se alăture echipei sale de management, de îndată ce va fi suficient de mare pentru a accepta un loc de muncă plătit. Serghei, din orașul rusesc Sankt Petersburg, este déjà celebru: a început să încarce videoclipuri în care explică cum să scrie software încă de la vârsta de cinci ani, informează BBC.

Pe baza acestor videoclipuri, firma de securitate a informațiilor Pro32 i-a trimis o ofertă de muncă scrisă, pentru postul de șef al formării corporative.

În conformitate cu legislația rusă, Serghei nu ar putea ocupa niciun post remunerat până la vârsta de 14 ani. Dar directorul executiv al Pro32, Igor Mandik, a declarat pentru BBC World Service că a vorbit cu părinții lui Serghei despre găsirea unor modalități de colaborare.

„Tatăl său, Kirill, a fost surprins și a spus că [sunt] foarte fericiți și așteaptă cu nerăbdare [când] Serghei se va putea alătura companiei”, a declarat Mandik.

„Un Mozart al codificării”

În videoclipurile sale, Serghei apare cu o față zâmbitoare. Vorbind în rusă și, uneori, într-o engleză ușor greșită, el trece prin provocări de programare pas cu pas.

Canalul său de YouTube are peste 3.500 de abonați, interesați să învețe limbajele de programare Python și Unity sau care doresc să afle mai multe despre rețelele neuronale, care stau la baza multor instrumente de inteligență artificială.

Igor Mandik a declarat că Serghei a arătat nu numai abilități remarcabile de dezvoltator, ci și abilități „la fel de unice” în predare.

„Pentru mine, el este un fel de Mozart”, a spus. „Sunt absolut sigur că, atunci când va ajunge la 14 ani, va fi un guru al predării și un guru al dezvoltării și de aceea așteptăm cu nerăbdare acest moment”, a spus el.

Mandik a spus că nu doar programatorii, ci și vânzătorii, contabilii și alții de la Pro32, cu sediul la Moscova, ar putea învăța de la Serghei.

Deocamdată, nu s-au făcut promisiuni cu privire la salariu, având în vedere că este posibil ca rata actuală a rublei să se schimbe semnificativ.

Editor : S.S.

Share.
Exit mobile version