Un medic specializat în longevitate a împărtășit sfatul său pentru oamenii care vor să aibă o viață lungă și sănătoasă: să nu se pensioneze, potrivit Business Insider.
Dr. Shai Efrati, un medic care este și profesor în medicină și neuroștiințe la Universitatea din Tel Aviv, și-a documentat starea de sănătate în ultimii 20 de ani, inclusiv prin teste RMN ale creierului și testarea cogniției și a performanței fizice. El a spus că indicatorii săi de sănătate sunt mai buni acum decât erau atunci când avea 30 de ani.
Efrati, fondator al unei clinici de oxigenoterapie hiperbară în Florida, își atribuie parțial starea de sănătate acestui tratament, care implică respirația de oxigen pur într-o cameră presurizată. Mai multe studii sugerează că terapia hiperbară are legătură cu inversarea unora dintre biomarkerii îmbătrânirii, dar nu este aprobată pentru această utilizare de către autoritățile medicale din SUA.
Totuși, dincolo de terapie, medicul le spune pacienților săi care doresc să îmbătrânească sănătos că cel mai bun mod de a atinge acest scop este să lucreze cât mai mult timp posibil.
„Cel mai important lucru este să avem un viitor”, a spus Efrati.
„Desigur, dacă lucrezi în construcții sau faci o muncă fizică dificilă, e cazul să te oprești. Dar dacă nu, atunci nu te pensiona niciodată. Dacă renunți la un tip de muncă, găsește altul. Încearcă să ai un scop, să fii necesar pentru ceva”, spune medicul.
Efrati a dat exemplul unui pacient de 90 de ani care încă lucrează în domeniul imobiliar și se gândește cum să construiască pe Marte. Efrati a spus că atitudinea bărbatului și faptul că care un scop îl face un candidat mai bun pentru terapie de longevitate decât un bărbat de 40 de ani care se pensionează cu singura intenție de a se relaxa.
Editor : M.B.