Cercetătorii de la Universitatea Oxford au dezvoltat un test inovator de sânge, cunoscut sub numele de TriOx, care promite să detecteze mai multe tipuri de cancer în stadii incipiente. Acesta analizează ADN-ul circulant din sânge pentru a identifica semne subtile ale bolii, oferind o alternativă rapidă și mai puțin invazivă față de metodele de diagnostic tradiționale.

TriOx a fost capabil să identifice cu precizie cancerul, inclusiv în stadiile sale incipiente, când boala este cel mai greu de detectat.

În cadrul studiului, testul a demonstrat o sensibilitate de 94,9%, identificând corect 56 din 59 de probe de cancer, și o specificitate de 88,8%, reușind să distingă corect între persoanele cu și fără cancer. Acesta a fost evaluat pe 91 de probe de sânge, dintre care două treimi aveau cancer confirmat, iar o treime nu aveau cancer.

Studiul, publicat în Nature Communications, a arătat că TriOx a reușit să detecteze șase tipuri de cancer, inclusiv cancerul colorectal, esofagian, pancreatic, renal, ovarian și de sân. De asemenea, testul a arătat că poate diferenția pacienții care nu au cancer, evitând astfel proceduri inutile, în timp ce pacienții cu cancer pot beneficia de un tratament mai devreme, când șansele de vindecare sunt mai mari.

Deși testul este încă în faza de dezvoltare, cercetătorii de la Oxford sunt optimiști că, pe măsură ce cercetările avansează, TriOx va putea îmbunătăți ratele de supraviețuire pentru milioane de oameni din întreaga lume.

Ei consideră că o simplă prelevare de sânge ar putea fi, în viitor, tot ce este necesar pentru depistarea mai multor tipuri de cancer, oferind un instrument rapid și convenabil pentru pacienți și medici.

În prezent, echipa de cercetători lucrează la dezvoltarea și validarea testului pentru mai multe tipuri de cancer și grupuri mai mari de pacienți. Ei explorează, de asemenea, modalitățile prin care TriOx ar putea fi integrat în sistemele de asistență medicală de rutină, cu scopul de a face depistarea precoce a cancerului la fel de obișnuită precum testarea colesterolului sau a zahărului din sânge.

Studiul a fost finanțat de Innovate UK și de Centrul de Cercetări Biomedicale NIHR Oxford și a fost publicat în revista Nature Communications.

Editor : Ș.A.

Share.
Exit mobile version