Mai multe redacții din Republica Moldova au primit o listă cu peste 3.500 de nume și date de contact ale unor persoane care ar lucra pentru oligarhul Ilan Șor, relatează Ziarul de Gardă. Mesajul anonim a fost trimis de un om care se prezintă drept „ofițer care își respectă profesia” și care a lansat mai multe acuzații la adresa autorităților țara vecină.
Ziarul de Gardă arată că a verificat zeci de nume din lista primită pe mail și a confirmat că lucrează sau au lucrat pentru „rețeaua Șor”.
Pe listă apare inclusiv numele „liderului grupării criminale din cadrul organizației criminale Șor”, după cum l-au descris autoritățile din Republica Moldova pe Mihai Pascari, atunci când au anunțat reținerea acestuia.
Totodată, lista cuprinde și nume de primari sau consilieri care au colaborat sau colaborează cu rețeaua Șor.
„Aceștia sunt cei care au racolat oameni la proteste, au strâns toate datele personale și au făcut conturi în banca rusească. Li s-a dat cate 2 mii lei pentru un vot și la multi le-au promis că îi plătește după alegeri. Au spus să voteze nu la referendum. La președinte au spus sa voteze Stoianoglo și Furtună”, se arată în mesajul anonim care însoțește lista.
„Știm cine a dat banii, știm aproape pe toți care au luat”
Pe lângă lista publicată de Ziarul de Gardă, există și un mesaj anonim lăsat de un om care se descrie drept „ofițer” care își „respectă profesia” și care dă de înțeles, fără să menționeze explicit, că lucrează la Serviciul de Informații și Securitate.
„Toată țara discută despre cum a fost cumpărat votul la referendum și la alegeri. Eu sunt ofițer și îmi respect profesia. Eu cu colegii nu dormim nopțile și documentăm deja de ani de zile toată schema. Acum văd cum toți pe rețele spun ca Poliția și SIS n-au făcut nimic. Nu e adevărat! Noi știm totul demult! Știm cine a dat banii, știm aproape pe toți care au luat”, se arată în mesajul anonim.
Cel care a trimis lista și scrisoarea redacțiilor din Republica Moldova susține că el și colegii au prins „mii de colaboratori din rețeaua lui Șor”, că toate informațiile au ajuns la procurori și judecători, însă aceștia „sunt lăsați să plece acasă”.
„Noi am făcut munca noastră. Tare puțini procurori colaborează și ne autorizează acțiuni, majoritatea special distrug dosarele și le prelungesc. La PCCOCS încă mai lucrează, la anticorupție este numai o fată care face munca onest, restul se pare ca toți sunt cumpărați de Șor. Judecătorii au eliberat din arest mii de oameni care trebuie sa fie condamnați. Noi privim cum ei ies din detenție și ne râd în față”, se mai arată în mesaj.
Imediat după publicarea listei și a mesajului, Inspectoratul General al Poliției din țara vecină a menționat că „nu confirmă, dar nici nu infirmă” datele din listă.
„Totodată, aluziile aduse la disensiunile dintre instituțiile judecătorești, de drept și cele de forță în procesul de documentare a unei organizații criminale, Poliția le respinge cu vehemență. Or, anume conlucrarea profesionistă între instituțiile statului ne-a permis să documentăm eficient acest proces masiv de corupere electorală. Catalogăm acest fapt drept o tentativă de dezbinare instituțională, căreia Poliția nu îi va da curs”, a fost singura reacția a autorităților din Republica Moldova, dată de Inspectoratul General al Poliției.
Maia Sandu a cerut Justiției „să se trezească în ultimul ceas”
Informațiile publicate de Ziarul de Gardă vin la o zi după ce Poliția din Republica Moldova a descris modul în care Ilan Șor a influențat rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale și al referendumului pentru aderarea la Uniunea Europeană.
Autoritățile din Republica Moldova susțin că în decurs de două luni au fost transferați 39 de milioane de dolari din Rusia, de către Ilan Șor, pentru corupere electorală.
În cursul zilei de vineri, președintele Maia Sandu (care concurează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale cu fostul procuror general Alexandr Stoianoglo, susținut de pro-ruși) a făcut un apel către justiția din Moldova „să se trezească în ultimul ceas”.
„Justiția din Moldova s-a opus în aceşti ani oricărei curăţări şi a eşuat să ducă la bun sfârşit dosarele de corupţie mare. Tot poporul știre, doar ei nu știu ce era în sacoșa primită de Dodon de la Plahotniuc. Doar ei nu știu cine sunt cei care au furat miliardul de la cetățenii Moldovei (…). Dacă justiţia nu se trezeşte în ultimul ceas şi închide ochii la vânzarea ţării, viitorul Moldovei pentru decenii este în pericol”, a fost mesajul transmis de Maia Sandu.
Duminică seară, după închiderea urnelor, Maia Sandu a transmis că există „dovezi clare” că grupuri criminale susținute de „forțe străine ostile intereselor naționale” au urmărit să cumpere 300.000 de voturi.
Maia Sandu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale (cu 42.45%) din Republica Moldova, la distanță față de cel cu care se va confrunta în turul al doilea, Alexandr Stoianoglo (25.98%).
Rezultatul referendumului a fost, însă, strâns. 50.39% au votat pentru modificarea Constituției țării vecine „în vederea aderării la Uniunea Europeană”, în timp ce 49.61% au declarat că nu își doresc acest lucru.
Editor : M.G.