Un procuror federal mexican a fost asasinat luni în Reynosa, un oraş la graniţa cu Statele Unite, afectat de traficul de droguri, de combustibil şi de persoane, a anunţat guvernatorul statului Tamaulipas, Américo Villareal.

„Guvernul statului Tamaulipas condamnă crima împotriva delegatului FGR din acest stat, a scris Villareal pe reţeaua X, folosind acronimul pentru Parchetul general al Republicii (FGR).

Potrivit presei locale, procurorul Ernesto Vazquez Reyna a fost ucis în timp ce conducea maşina sa oficială pe un bulevard din Reynosa, lângă oraşul Hidalgo din Texas.

Conform primelor informaţii, martorii au auzit împuşcături în zonă, au anunţat serviciile de securitate din Tamaulipas pe reţelele de socializare.

Înregistrările video difuzate de mass-media au arătat un bărbat întins pe jos, într-o baltă de sânge, lângă un vehicul negru în flăcări, în mijlocul unei bulevard, relatează AFP, citată de Agerpres.

Statul mexican Tamaulipas este fieful Cartelului del Golfo, o puternică organizaţie de trafic de droguri, desemnată la începutul acestui an organizaţie teroristă străină de preşedintele american Donald Trump.

Pe de altă parte, parchetul regional din Guanajuato a anunţat luni că rămăşiţele umane găsite săptămâna trecută într-o casă abandonată din acest stat mexican, în centrul ţării, aparţin unui număr de 32 de persoane.

Cadavrele dezmembrate au fost găsite în pungi de plastic în timpul unei percheziţii la o casă din Irapuato, în cadrul unei anchete privind persoane dispărute. Cincisprezece victime au fost complet identificate, potrivit unui comunicat al biroului procurorului din Guanajuato, care a afirmat că procesul de identificare a celorlalte victime continuă.

În luna mai, într-o altă casă abandonată din Irapuato, 17 cadavre au fost găsite în diferite stadii de descompunere, potrivit parchetului.

În 2024, Guanajuato s-a aflat pe primul lor în rândul celor 32 de state mexicane în ceea ce priveşte numărul de omucideri: 3.151, sau 10,5% din cazurile la nivel naţional, conform cifrelor oficiale. Peste 3.600 de persoane sunt date dispărute în acest stat mexican.

Editor : M.B.

Share.
Exit mobile version