Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, face, luni, o vizită în România, la Constanţa, unde va avea întrevederi cu preşedintele Nicuşor Dan, dar şi cu oficiali ai Armatei. Premierul Ilie Bolojan, care trebuia să participe la discuţii, va râmâne la Bucureşti, având programată o şedinţă a coaliţiei, dar şi o şedinţă de Guvern şi asumarea răspunderii în Parlament, informează News.ro.
Administraţia Prezidenţială a anunţat că, luni, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va efectua o vizită în România, la Constanţa.
Va avea întrevederi şi cu oficiali ai Armatei. De asemenea, va vizita portul militar Constanţa.
„Cu acest prilej, discuţiile se vor axa pe consolidarea cooperării UE–NATO, precum şi pe aspecte legate de prevenirea, detectarea şi descurajarea ameninţărilor maritime şi hibride”, se arată în anunţul oficial.
Premierul Ilie Bolojan, care trebuia să ia parte la discuţii, va râmâne în Bucureşti, potrivit darelor transmise de către oficialii Guvernului. Bolojan are programată o şedinţă a coaliţiei, la ora 12.00, dar şi o şedinţă de Guvern, la ora 16.00, şi asumarea răspunderii în Parlament, la ora 19.00.
Editor : M.C