Close Menu
Gardianul Zilnic
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Trending

Video&Foto Banchet fastuos, la Windsor, pentru a onora vizita lui Donald Trump. Președintele american: „SUA și UK sunt ca două note într-un acord”

septembrie 18, 2025

Video „Am zburat peste mașină”. Trotinetele electrice în trafic, un pericol mortal. Mărturia unui tânăr care nu purta echipament de protecție

septembrie 18, 2025

Meta şi-a lansat primi ochelarii de realitate augmentată cu ecran

septembrie 18, 2025

15 persoane inculpate pentru atentate cu colete-capcană în numele Moscovei, în Lituania. Țările vizate

septembrie 18, 2025

Una dintre grupele de risc cele mai afectate de gripă în sezonul virozelor. Medicii explică: „Pot face forme grave de boală”

septembrie 18, 2025
Facebook X (Twitter) Instagram
Povești Web
Facebook X (Twitter) Instagram
Gardianul Zilnic
Abonati-va
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Gardianul Zilnic
Home » Vance Luther Boelter, suspectul în cazul împușcării a doi congresmeni democrați din Minnesota, a fost prins
Lumea

Vance Luther Boelter, suspectul în cazul împușcării a doi congresmeni democrați din Minnesota, a fost prins

By Sala de Presăiunie 18, 2025
Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Email Telegram Tumblr WhatsApp Copy Link
Share
Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

Operaţiunea masivă de căutare a bărbatului suspectat de împuşcarea a doi congresmeni din Minnesota, unul dintre ei mortal, s-a încheiat, acesta fiind arestat de poliţie, au confirmat mai multe surse pentru ABC News, transmite News.ro.

Vance Boelter, în vârstă de 57 de ani, a fost arestat în apropierea fermei sale din Green Isle, Minnesota. El a fost surprins duminică dimineaţă de camerele de supraveghere pe un drum forestier, după care a fost ridicat de poliţie, potrivit unor surse.

El este acuzat de uciderea deputatei statului Minnesota Melissa Hortman şi a soţului acesteia, precum şi de un alt atac armat asupra unui alt congresman statal şi a soţiei acestuia.

Biroul şerifului din comitatul Ramsey, Minnesota, a publicat duminică pe reţelele de socializare o fotografie care pare să-l înfăţişeze pe suspectul în armă, Vance Luther Boelter, în vârstă de 57 de ani, în stare de arest.

O operaţiune de căutare masivă a fost declanşată după uciderea prin împuşcare a Melissei Hortman, liderul democrat din Camera Reprezentanţilor din Minnesota, şi a soţului acesteia, Mark, pe care guvernatorul Tim Walz a calificat-o drept „asasinat cu motivaţie politică”.

Autorităţile au declarat anterior că au găsit o maşină, o pălărie şi alte obiecte aparţinând lui Boelter într-o zonă rurală din sud-vestul oraşului Minneapolis, dar că nu l-au găsit încă.

Boelter a fugit pe jos sâmbătă dimineaţa, când poliţiştii l-au confruntat la casa lui Hortman din Brooklyn Park.

Poliţia spune că acelaşi bărbat înarmat care a ucis-o pe Hortman a împuşcat şi rănit mai devreme un alt parlamentar democrat, senatorul John Hoffman, şi soţia acestuia, Yvette, la domiciliul lor situat la câţiva kilometri distanţă.

Hoffman a fost operat după ce a fost împuşcat cu nouă gloanţe şi „este din ce în ce mai aproape de a fi în afara pericolului”, a scris Yvette într-un mesaj distribuit pe reţelele sociale de senatoarea democrată Amy Klobuchar. „Amândoi suntem incredibil de norocoşi că suntem în viaţă”.

Autorităţile din comitatul Sibley, la aproximativ o oră cu maşina de locul crimei, au instruit locuitorii să-şi ţină uşile încuiate după ce au găsit maşina suspectului.

Maşina a fost găsită în Faxon Township, la aproximativ 6,4 km est de adresa de domiciliu a lui Boelter din Green Isle, care a fost percheziţionată sâmbătă de către forţele de ordine.

Atacatorul a lăsat în faţa casei lui Hortman, din suburbia Minneapolis, un alt vehicul care semăna cu un SUV al poliţiei, inclusiv cu lumini intermitente, şi care conţinea o listă cu alţi politicieni şi instituţii vizate, au declarat oficialii.

Boelter are legături cu grupuri evanghelice şi pretinde că este expert în securitate, cu experienţă în Fâşia Gaza şi Africa, potrivit unor postări online şi documente publice analizate de Reuters.

Minnesota Star Tribune, citând oficiali ai forţelor de ordine, a raportat că lista ţintelor includea furnizori de servicii de avort şi câteva zeci de democraţi din Minnesota, printre care Walz, care a fost şi candidatul democrat la vicepreşedinţie anul trecut, şi Klobuchar, candidată la preşedinţie în 2020.

„Exista în mod clar o legătură cu avortul, având în vedere grupurile care se aflau pe listă. Aşadar, aceasta a fost una dintre motivaţiile sale”, a declarat Klobuchar la emisiunea „Meet the Press” a NBC.

Asasinatul este cel mai recent dintr-o serie de incidente violente cu impact politic în SUA, printre care se numără atacul asupra soţului fostei preşedinte a Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, la domiciliul acestora în 2022, tentativa de asasinat asupra lui Donald Trump în timpul campaniei prezidenţiale de anul trecut şi incendierea casei guvernatorului Pennsylvaniei, Josh Shapiro, în aprilie.

Atacatorul se dădea drept ofițer de poliție

Damon Voight, care locuieşte în apropierea casei familiei Boelter, într-o zonă rurală din Green Isle, a declarat că soţia sa era speriată de faptul că suspectul era încă în libertate.

„Soţia mea este îngrozită”, a spus Voight. „Ea mă întreabă: «Avem arme în casă, nu?»”

Oraşul Champlin, locul de reşedinţă al familiei Hoffman, a anunţat că a anulat festivalul anual Father Hennepin, care urma să aibă loc în weekend şi care includea concerte şi un carnaval.

În faţa clădirii Capitoliului din St. Paul, s-a improvizat un mic memorial, cu flori, steaguri americane şi mesaje scrise de mână pe bileţele galbene.

„Dreptate pentru Melissa”, se putea citi pe unul dintre bileţele, alături de desenul unei inimi.

Klobuchar a declarat că i-a văzut pe Hortman şi Hoffman la o cină politică vineri, cu doar câteva ore înainte de a fi împuşcaţi.

„Am început împreună în politică, mame cu copii mici, şi cumva ea a reuşit să găsească un echilibru între a cunoaşte fiecare uşă, a bate la fiecare casă din districtul ei, în timp ce creştea doi copii – era lideră la cercetaşe şi preda la şcoala duminicală”, a spus senatoarea americană despre Hortman, în vârstă de 55 de ani.

Atacurile au început în jurul orei 2 dimineaţa (07:00 GMT) sâmbătă, când autorităţile au declarat că atacatorul i-a împuşcat pe soţii Hoffman în casa lor, înainte de a conduce câţiva kilometri până la casa lui Hortman din Brooklyn Park, localitate învecinată.

FBI a publicat fotografii ale suspectului purtând o mască de cauciuc şi o uniformă asemănătoare celei a poliţiei.

Editor : B.E.

Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

Continua să citești

Video&Foto Banchet fastuos, la Windsor, pentru a onora vizita lui Donald Trump. Președintele american: „SUA și UK sunt ca două note într-un acord”

15 persoane inculpate pentru atentate cu colete-capcană în numele Moscovei, în Lituania. Țările vizate

Un avion F-22 Raptor al Forțelor Aeriene ale SUA a făcut cea mai lungă lansare a unei rachete aer-aer din istorie

Video Rachete de apărare aeriană vor ajunge în Ucraina, în urma noului acord convenit cu SUA, anunță Volodimir Zelenski

Rezerva Federală a SUA a decis să reducă dobânda de referință pentru prima dată în 2025, în ciuda creșterii inflației

Merz condamnă incursiunile de drone rusești în România și Polonia: „Testează limitele NATO. Nu vom mai permite asta”

Hoții au furat șase kilograme de aur din Muzeul Național de Istorie Naturală din Paris

Israelul a bombardat singurul spital pediatric din Gaza. Ce se întâmplă cu locuitorii din oraș

Un lider al Hamas, care a supraviețuit atacului israelian din Qatar, a povestit la Al Jazeera ce a făcut în timpul bombardamentului

Alegerile Editorului

Video „Am zburat peste mașină”. Trotinetele electrice în trafic, un pericol mortal. Mărturia unui tânăr care nu purta echipament de protecție

septembrie 18, 2025

Meta şi-a lansat primi ochelarii de realitate augmentată cu ecran

septembrie 18, 2025

15 persoane inculpate pentru atentate cu colete-capcană în numele Moscovei, în Lituania. Țările vizate

septembrie 18, 2025

Una dintre grupele de risc cele mai afectate de gripă în sezonul virozelor. Medicii explică: „Pot face forme grave de boală”

septembrie 18, 2025

Video UNICEF: Numărul copiilor care suferă de obezitate s-a triplat în ultimii 25 de ani. Specialist: „Părinții sunt primii vinovați”

septembrie 18, 2025

Cele mai recente știri

Sindicatele actorilor şi scenariştilor americani critică decizia de suspendare a lui Jimmy Kimmel: „Un tip de represalii care pune în pericol libertatea tuturor”

septembrie 18, 2025

Un avion F-22 Raptor al Forțelor Aeriene ale SUA a făcut cea mai lungă lansare a unei rachete aer-aer din istorie

septembrie 18, 2025

Video Drumul spre școală pe jos. Cum a reușit un oraș din România să reducă aglomerația matinală din trafic: „E o idee foarte bună”

septembrie 18, 2025
Facebook X (Twitter) Pinterest TikTok Instagram
© 2025 Gardianul Zilnic. Toate drepturile rezervate.
  • Politica de Confidențialitate
  • Termeni și Condiții
  • Contactează

Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.