Europarlamentarul PSD Vasile Dîncu a spus la Digi24 că niciun lider al partidului nu îl susține pe candidatul independent la prezidențiale Călin Georgescu și că partidul are o orientare clară, pro-europeană. Totuși, nimeni din conducerea PSD nu a exprimat clar susținerea pentru vreun candidat la prezidențiale.
„În interiorul PSD nu există niciun fel de tabere, nu există nicio fragmentare, nu ne interzice nimeni să ne exprimăm ce dorim, cei care suntem membrii de partid. Dar există totuși în anumite momente politice importante – și pentru noi este un moment politic important – există o linie pe care trebuie să o respectăm, prin faptul că suntem social-democrați”, a spus Dîncu.
El a amintit că USR a criticat vehement PSD până acum.
„Când candidezi la prezidențiale și te gândești că o să intri în turul doi, dai semnale și spre celălalt electorat, care nu este al tău. Adică în momentul în care o întreagă campanie diabolizezi PSD-ul, spui că este dușmanul României, acum este foarte complicat să negociezi cu electoratul. Doamna Lasconi trebuie să vorbească cu electoratul nostru, să îl convingă”, a spus Dîncu.
Electoratul PSD „nu ne-a mai ascultat și am pierdut foarte multe voturi. Am pierdut o parte din susținere”, a amintit el.
Dîncu spune că nu știe ca cineva din conducerea PSD să-l susțină pe Călin Georgescu.
„N-am auzit așa ceva și nu poate fi aceasta o poziție a partidului nostru. E greu să știm ce gândește fiecare, până la urmă, dar eu n-am auzit o atitudine manifestă din partea cuiva decât în sensul acesta, de a lăsa electoratul nostru să decidă. Mesajul nostru este un mesaj proeuropean și pro-atlantic tot timpul. Deci noi n-o să avem niciun mesaj care să fie extremist, conservator sau unul care să ducă România în spate”, a conchis el.
Editor : M.B.