Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat miercuri, după consultările informale de la Palatul Cotroceni, că până acum nu s-au vorbit de premier iar PSD va discuta despre variante doar după ce ajunge la un acord cu privire la măsurile economice care trebuie luate. Negrescu a arătat că s-a săturat de discuţia că ne trebuie un premier providenţial, care decide el tot şi se implică în toate.
„Partidul Social Democrat intră în aceste discuţii constructiv. Adică avem propuneri, avem proiecte pentru a ajuta România, în contextul actual, am prezentat pe lang şi rezultatele guvernării şi recunoaştem provocările pe care le are România în prezent şi în sensul acesta, evident, suntem dispuşi să începem o discuţie mai largă dar discuţia se limiteză la o serie de principii pentru că e foarte uşor să spunem vine un premier şi le rezolvă pe toate, dar este profund eronată această perspectivă. Este nevoie de asumare, de implicarea tuturor partidelor”, a precizat Victor Negrescu, în emisiunea România Politică de la Prima News, potrivit News.ro.
El a spus că preşedintele Nicuşor Dan le-a menţionat faptul că există o problemă economică şi le-a solicitat perspectiva lor în această chestiune.
„Noi am avut acolo o echipă largă, oameni cu experienţă, oameni care deja au performat la nivel guvernamental, eu am venit cu perspectiva europeană şi am spus aceste păreri”, a arătat el.
Negrescu a mai spus că social-democraţii sunt dispuşi să poarte şi dialogul politic care va urma, din ce înţelege, în câteva zile. „Până acum nu s-au vorbit de premier, de domnul Bolojan, de premier independent, cel puţin nu cu noi”, a completat el.
„Nu ştiu dacă PNL şi USR au format o coaliţie. Atunci, cu siguranţă, pot veni cu o propunere. Însă, întrebarea mea este următoarea. De ce este nevoie de Partidul Social Democrat la guvernare, dacă nu putem să avem un dialog? (..) Noi vrem o guvernare sustenabilă, cu ministri profesionişti, cu proiecte concrete, poate după model german, adică să fie foarte clar măsurile pe care le agreăm împreună”, a subliniat el.
„Partidul Social Democrat va discuta despre variante doar după ce ajungem la un acord cu privire la măsurile ce trebuie să fie adoptate. Pentru că nu premierul îşi asumă măsurile, ci ele trebuie să fie asumate de întreg Parlamentul şi de toate partidele politice care vor face parte din arcul guvernamental. Eu m-am săturat de această discuţie, despre ideea că ne trebuie un premier providenţial, care decide el tot şi se implică în toate. (…) Eu cred că ne trebuie o echipă. Cei mai buni oameni pe care îi are fiecare partid politic să-şi asume actul de guvernare. Pentru că ne trebuie un ministru de finanţe bun, un ministru la proiecte europene foarte bun, un ministru la justiţie foarte bun, dacă vrem să facem reforme reale, nu pe picior”, a arătat Negrescu.
Editor : Liviu Cojan