Un accident naval a avut loc pe Dunăre, în judeţul Dolj. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a transmis că, din primele informaţii, reiese că au fost implicate două ambarcaţiuni mici şi o barjă. O persoană ar fi fost scoasă la mal de oameni, de alte două nu se ştie nimic.
„În acest moment sunt persoane dispărute – pescari care se aflau în una dintre cele două bărci implicate în acest accident naval. Un martor a declarat că o barjă ar fi lovit cele două bărci în care se aflau mai mulți pescari”, relatează Elena Alexandru, jurnalistă Digi24.
Potrivit autorităților, o barcă a ajuns cu bine la mal, însă cea de-a doua s-ar fi răsturnat. Este o anchetă în desfășurare, iar anchetatorii încearcă să ajungă la locul unde s-a produs accidentul naval, acesta fiind la o distanță de aproximativ doi kilometri de localtatea Rast, județul Dolj. Acolo a ajuns și primarul localității.
La fața locului intervin numeroase forțe: două bărci, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de serviciu, două echipaje de prim-ajutor, o ambulanță SMURD B2 și o ambulanță SAJ, mai transmite IGSU. Elicopterul SMURD de la Craiova se deplasează către locul intervenției.
De asemenea, patru scafandri se deplasează și ei către locul unde are loc misiunea. Unul a fost solicitat de la ISU Olt, pentru a se alătura echipei de trei scafandri de la ISU Dolj, patru fiind minimul de salvatori necesari pentru intervenție.
În sprijin va acționa și o ambarcațiune a Poliției Române de Frontieră, care este dotată cu sonar.
Editor : A.P.