Pentru milioane de români, votul este o normalitate. Sunt, însă, țări unde puterea de decizie a cetățenilor pur și simplu nu există. Povestea unui palestinian stabilit în România ne învață cât de prețios este acest drept și cât de importantă este libertatea de a alege. „Faptul că ești cetățean român și te naști în România e deja un privilegiu și ești mai norocos decât sute de milioane de oameni”, spune Amin Zahra, medic palestinian stabilit la Brașov.

Amin este din Palestina, are 33 de ani și de 15 ani, pentru el, România este acasă. Spune că a găsit aici ceva ce, acolo, nu avea.

Amin Zahra, medic din Palestina: E o viață destul de grea, nimic nu este previzibil, trăiești cu sentimentul de frică, trimiți copilul la școală nu știi dacă se mai întoarce. Totul devine de dificil într-o țară care nu are independență, în care nu ai democrație deplină, în care nu pot să te exprimi cum vrei și ăsta a fost motivul care m-a determinat să plec.

Amin a studiat la noi în țară, a devenit medic și apoi cetățean român. Pentru el, votul înseamnă libertate.

Amin Zahra, medic din Palestina: Faptul că ești cetățean român și te naști în România e deja un privilegiu și ești mai norocos decât sute de milioane de oameni, din multe puncte de vedere. Faptul că te trezești dimineața în liniște, faptul că nu vezi că o să-ți cadă o rachetă, faptul că nu-ți pierzi un membru al familiei, că-i liniște, pace într-o țară, faptul că poți să te deplasezi din orice punct și ai liberă circulație în Europa. Votul este un lucru fundamental, oamenii consideră că este ceva mic, dar cred că are un impact mare. Nu contează ce alegem. Ne uităm, ne informăm și după alegem. Cred că asta este ordinea în care trebuie să gândim. E un drept pe care ar trebui să-l apreciem aici!

Amin îi îndeamnă pe români să prețuiască acest privilegiu și să nu lase viitorul pe mâna altora.

Amin Zahra, medic din Palestina: Cred că România are nevoie de noi toți, nu doar de lider bun, ci și de cetățeni implicați. Înțeleg că s-au săturat de promisiuni, dar în țara asta mai există și oameni onești, cinstiți, care lucrează, părinți care își doresc să crească copiii și să rămână în țară, de asta este bine să mergem la vot și să nu lăsăm pe alții să decidă în locul nostru.

reporter: Maria Colciar
operator: Dan Dascălu

Editor : Izabela Zaharia

Share.
Exit mobile version