Fostul judecător CCR și ministru al Justiției Tudorel Toader consideră în continuare că judecătorii Curții Constituționale vor respinge contestațiile față de reforma pensionării magistraților. Acesta a declarat, miercuri, la Digi24, că deși CCR a amânat decizia pentru data de 8 octombrie, opțiunile rămân deschise, amânările fiind un fapt frecvent întâlnit. „Dacă judecătorilor le era foarte clar că-i admitere sau respingere, o dădeau”, mai spune Tudorel Toader.

„În mod frecvent, Curtea mai amână luarea unei decizii când are de dezbătut probleme sensibile. Nu-i o surpriză. Este posibil ca nevoia de reluare să rezulte chiar de la început, chiar înainte de dezbateri sau să stai o oră, două, trei să dezbați și la un moment dat să apară o altă abordare, o altă explicație, o altă dimensiune și să se impună amânarea și reluarea dezbaterilor, timp în care judecătorii și magistrații asistenți care lucrează la dosar continuă documentarea, pregătirea raportului, ceea ce ulterior va deveni decizie.  

Sunt numeroase decizii unde se reia dezbaterea, se amână dezbaterea. Procedura spune așa: președintele CCR poate să decidă amânarea, reluarea dezbaterilor sau trei judecători, dacă cer, președintele nu poate refuza”, spune Tudorel Toader. 

Fostul judecător CCR mai afirmă că „mai degrabă, judecătorii nu s-au hotărât să respingă sau să amâne”. 

„Eu cred mai degrabă că judecătorii nu s-au hotărât să respingă sau să amâne, dovadă faptul că mai au nevoie de reflecție, au nevoie de documentare, de dezbatere. Rămâne deschisă orice variantă. Tind să cred că legea va trece de Curtea Constituțională, că obiecțiile vor fi respinse. 

Dacă judecătorilor le era foarte clar că-i admitere sau respingere, o dădeau. Nu mai ținea lumea în tensiune două săptămâni ca să ne spună ce știe”, mai afirmă fostul ministrul al Justiției. 

Toader spune că nu crede că se va ajunge la demisia premierului, „pentru că ceilalți din alianța de guvernare îi vor solicita să rămână premier pentru binele țării”. 

Editor : Alexandru Costea

Share.
Exit mobile version