Doi medici rezidenți de la Institutul de Gastroenterologie și Hepatologie, din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași, au murit la distanță de două săptămâni unul față de celălalt.
Cei doi medici, de 28 și 31 de ani, se aflau acasă atunci când li s-a făcut rău. Ambulanța a ajuns însă într-un moment în care nu s-a mai putut face nimic pentru ei.
Se așteaptă date de la Institutul de Medicină Legală cu privire la medicul în vârstă de 31 de ani, nefiind stabilită deocamdată cauza morții.
Cât despre medicul rezident, în vârstă de 28 de ani, medicii legiști au stabilit că acesta a decedat din cauza unor leziuni pulmonare. Datele de până acum arată că ar fi avut mai multe infecții respiratorii. Conducerea spitalului susține că acesta se afla sub tratament pentru tuberculoză.
Ministerul Sănătății a solicitat o anchetă pentru a se stabili dacă există vreo legătură între cele două decese și dacă mediul de lucru din spital ar fi putut să influențeze în mod negativ starea de sănătate a celor două cadre medicale.
Editor : C.A.