Un număr de români aflați în Israel și în Iran au cerut ajutorul autorităților de la București pentru a pleca din cele două țări aflate într-un conflict armat violent. Aceștia sunt fie familii, fie grupuri, iar ei se află în „relativă siguranță” a declarat, luni pentru Digi24, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe Andrei Țărnea, care a adăugat că MAE încearcă să îi evacueze pe cale terestră, având în vedere că zborurile sunt sistate.
„Așa cum, așa cum știți, începând din 13 iunie, în momentul în care au început primele lovituri aeriene, Ministerul Afacerilor Externe a pus în în în operă un plan de contingență pentru componenta consulară, care, în eventualitatea în care cetățeni români ar putea să rămână în imposibilitatea de a se întoarce în țară din țările afectate direct de acest conflict. Din păcate, așa cum deja este cunoscut publicului, un număr de cetățeni români, trei categorii principale fie turiști, fie pelerini în Israel și la Betleem, precum și cetățeni români fie cu dublă naționalitate, fie cetățeni români rezidenți în aceste țări, au rămas în aceste circumstanțe prinși în fie în Israel, fie în Iran, în imposibilitatea de a se întoarce în țară sau de a veni în țară, în condițiile în care spațiile aeriene ale celor două țări sunt închise, nu se operează zboruri nici de linie, nici speciale în Israel sau în Iran”, a explicat Andrei Țărnea, într-o intervenție telefonică luni pentru Digi24.
Citește și: Atacuri reciproce Israel-Iran, pentru a patra noapte consecutiv. Teheranul spune că folosește o metodă care „păcălește” Iron Dome
El a adăugat că siguranța românilor blocați acolo este relativă pentru că sunt condiții de război.
„În consecință, trebuie să avem în vedere pentru aceștia două lucruri unu înregistrarea lor la misiunile diplomatice și consulare. Acest lucru a avut în mare loc în ultimele 48 ore. Colegii noștri din ambasadele din aceste spații și din consultatul general de la Haifa au în evidență un număr de cetățeni români. Acești oameni, fie cetățeni individuali, fie familii, fie grupuri, sunt în relativă siguranță. Asta spun relativă, pentru că, așa cum ați menționat, condițiile acolo sunt condiții de război major interstatal. În consecință, circumstanțele sunt dramatice, sunt într-adevăr dificile”, a mai spus purtătorul de cuvânt al MAE.
Citește și: Cum a fost orchestrată izbucnirea războiului în Orientul Mijlociu. „Loviturile Israelului asupra Iranului, pregătite ani de zile”
Țărnea a mai precizat că este încercată o evacuare terestră a acelor români, iar prioritatea este securitatea acestora.
„Cum zboruri nu pot să fie operate, Ministerul de Externe pornește de la premiza că se încearcă organizarea unor evacuări terestre. Nu pot să dau în acest moment detalii despre când și cum ar urma să aibă acestea loc. Ceea ce pot să spun este că prioritatea numărul unu a Ministerului de Externe sunt acești cetățeni și în același timp orice operațiune de evacuare și de de repatriere a acestora se face pornind de la o prioritate principală, și anume securitatea lor, siguranța lor, inclusiv în cadrul acestor operații de repatriere”, a mai afirmat Andrei Țărnea.
MAE ține legătura și cu partenerii din UE, în contextul în care sunt și alți cetățeni blocați acolo în aceleași circumstanțe, a adăugat Țărnea.
Citește și: Nou val de rachete iraniene lansate către Israel. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim, clădiri în flăcări în Haifa. 10 persoane rănite
„Colegii noștri din direcția consulară a Ministerului Afacerile Externe, precum și din ambasadele și consulatele din regiune sunt în contact permanent cu acești cetățeni. Încercăm să le păstrăm spiritul calm și să înțeleagă circumstanțele dificile și că este extrem de important ca atunci când ei se pun în în mers spre țară, să o facă în maximă siguranță. De asemenea, România, și la nivelul Ministerului de Externe și la nivelul rețelei diplomatice și consulare din teritoriu, e în contact permanent cu partenerii noștri din Uniunea Europeană, care, evident, au și ei cetățeni în aceleași circumstanțe și încercăm să ne consultăm în ce măsură se pot găsi soluții comune”, a conchis purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe.
Recomandările MAE și numere de telefon utile
Ministerul a pus la dispoziția cetățenilor români și un număr de telefon suplimentar: +40 21 431 15 81 apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă, 24/7.
Instituția reamintește cetățenilor români faptul că au la dispoziție mai multe numere de telefon de urgență ale misiunilor diplomatice și oficiului consular al României în Israel sau Iran, pentru a solicita asistență consulară, în funcție de zona în care se află:
- Ambasada României la Tel Aviv: +972 54 564 3279
- Consulatul General al României la Haifa: +972 543 998 038
- Ambasada României la Teheran: +98 21 77647570
MAE reiterează recomandările adresate recent cetăţenilor români, care pot fi consultate la următoarele pagini de Internet: https://www.mae.ro/node/66890, https://www.mae.ro/node/66881, https://www.mae.ro/node/66883.
Cel puțin 5 persoane au fost ucise în cele mai recente lovituri iraniene, a anunțat serviciul național de urgență, ridicând bilanțul Israelului la cel puțin 18 morți începând de vineri. Cel puțin alte 100 de persoane au fost rănite în loviturile de peste noapte, care fac parte dintr-un val de atacuri ale Teheranului ca represalii la loviturile preventive ale Israelului care vizează programele nucleare și de rachete balistice ale Iranului. Bilanțul victimelor din Iran a ajuns la cel puțin 224, 90% dintre victime fiind civili, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătății iranian, potrivit Reuters.
Editor : A.P.