Crin Antonescu l-a întrebat, marţi seară, pe Victor Ponta ce a simţit când, în calitate de purtător de cuvânt al candidatului PSD la prezidenţiale Mircea Geoană, a votat un alt candidat, însă Victor Ponta a refuzat să răspundă, replicând că a făcut şi greşeli, dar nu a stat niciodată şomer.
„Domnul Ponta a traversat în decursul anilor multe identităţi, a schimbat, s-a travestit, de la Che Guevara la Donald Trump, a copiat, a trădat, când n-a copiat a trădat, când n-a trădat a copiat, a trădat trei partide, două guverne, cel puţin o ţară, nu ştiu loialitatea sa faţă de statul sârb. Nu vreau să întreb nimic, pentru că e proverbial, minte. Îl invit dacă vrea să ne spună ce a simţit în momentul în care conform declaraţiei sale, în miezul unei campanii electorale în care era purtător de cuvânt al candidatului partidului său, Mircea Geoană, spunând tuturor că e cel mai bun candidat, a intrat în cabină şi a acordat votul unui alt candidat”, a spus Crin Antonescu, el fiind invitat să îi adreseze o întrebare lui Victor Ponta.
În replică, Ponta a refuzat să răspundă la întrebare, precizând că oamenii ştiu ce a făcut ca prim-ministru într-o coaliţie PNL-PSD-PC.
„Am făcut multe lucruri bune, dar şi greşeli, întotdeauna am muncit nu am stat şomer nici o zi, nici zece, nici zece ani”, a replicat Victor Ponta.
Crin Antonescu a intervenit din nou, spunând: „Atunci când eşti singurul preşedinte de partid din România care îţi dai salariul din banii publici ai partidului tău e uşor să nu fii şomer niciodată”.
Lasconi: „Câtă ipocrizie este în zona asta”
Imediat după această afirmație, Elena Lasconi a intervenit în discuție. „Câtă ipocrizie este în zona asta”, arătând către Antonescu și Ponta.
„Ei doi, din cauza lor, noi nu am intrat în Schengen atunci. Vă aduceți aminte, în 2012? În 24 de ore au dat jos șeful Camerei Deputaților, al Senatului, Avocatul Poporului, lovitură de stat… Barroso (Jose Manuel Barroso, atunci șeful Comisiei Europene – n.red.) venea disperat, făcea drumuri la București, ambasadorul SUA la fel. Este absolut incredibil. Vreau să mă uit în ochii dumnevoastră domnule Ponta, că din cauza dumneavoastră am ieșit în stradă, au murit copii, tineri la Colectiv. Să vă fie rușine, domnule Ponta. V-o zic din tot sufletul, pentru că nu mai suport atâta nedreptate, domnule Ponta. Mi se pare abject felul în care oamenii ăștia au decis să facă politică, cică să ne reprezinte pe noi. Ei sunt doar pentru ei. Mi se pare incredibilă pofta dumnevoastră de putere care se ascunde în spatele unui bonom. Cât de mult rău ați făcut României, și continuați să o faceți. Nu sunteți altceva decât un mititel tăvălit prin mai multe sosuri”, a continuat Lasconi.
Ponta a fost invitat să folosească dreptul la replică, dar nu a făcut referire la afirmațiile președintei USR. „Eu am planul Ponta, un program cu măsuri economice”, după care a acuzat guvernul PSD-PNL-UDMR că a mințit românii, deși el a lucrat în acest guvern, fiind consilier pentru economie al premierului Ciolacu.
„Dincolo de scandalul pe care îl face (n.r. – Elena Lasconi), îmi dă ocazia să mai spun încă o dată: în această seară trebuie să le spunem românilor ce vom face pentru ei. Eu am un plan economic – planul Ponta – cu măsuri economice, agricultură, pensii. Astăzi e Ziua Veteranilor de Război şi toţi militarii din ţara asta au fost minţiţi şi umiliţi de către Guvernul PSD – PNL – UDMR care anul trecut le-a spus că le face lege şi a minţit. Astăzi când vorbim nu au drepturile lor legale. Aşa încât voi vorbi doar de viitor, de faptul că eu, ca preşedinte, voi garanta pentru toţi cetăţenii României faptul că ceea ce au dreptul prin lege, militari, pensionari, firmele româneşti, eu, ca preşedinte, cu noul Guvern, asta vom pune în practică. Restul bătăliile politice între candidaţi, îmi pare rău, dar nu mă interesează”, a spus Ponta.
Antonescu: „În 2012 a fost un moment tensionat”
La rândul său, candidatul Alianţei „România Înainte”, Crin Antonescu, a menţionat că afirmaţiile Elenei Lasconi sunt false.
„Doar precizez pentru istorie că nu a fost nicio clipă în discuţie intrarea noastră în Schengen sau nu în anul 2012. În 2012 a fost un moment tensionat, n-a venit domnul Barroso aici, l-a chemat pe domnul Ponta acolo. Au fost împrejurări despre care, sunt de acord poate discutăm odată, la ora de istorie, cei care sunt pasionaţi, eu pot să fac şi acum, mi se pare mai important să discutăm de viitor, dar n-a fost vorba de Schengen. Prezentaţi, doamna Lasconi, un fals. E ca şi cum am fi fost atunci pe punctul de a intra în Schengen şi datorită faptului că, în conformitate cu Constituţia, s-a petrecut o suspendare, n-am mai intrat. Nu. Am intrat mult mai târziu, peste un deceniu mai târziu după eforturi pe care le ştiţi”, a susţinut Antonescu.
El i-a spus şi lui Victor Ponta că a fost consilier al prim-ministrului şi până în decembrie anul trecut nu a spus niciodată „cât de groaznic, cât de nătâng şi ineficient este acest Guvern”.
Editor : Liviu Cojan