Bomba anti-buncăr americană GBU-57, singura care poate distruge instalaţiile nucleare iraniene construite la mare adâncime sub pământ, ar fi arma strategică cea mai potrivită dacă preşedintele Donald Trump decide să implice Statele Unite în războiul dintre Israel şi Iran, comentează miercuri AFP, scrie Agerpres.
GBU-57 are 13 tone şi poate pătrunde la zeci de metri în subsol înainte e a detona. Ar fi ceea ce le lipseşte israelienilor pentru a-şi atinge obiectivul declarat – de a-i împiedica pe iranieni să construiască o bombă atomică.
După cinci zile de lovituri aeriene, Israelul a reuşit să elimine mulţi comandanţi militari şi o serie de instalaţii de suprafaţă din Iran. Expertul Behnam Ben Taleblu de la centrul de cercetare american Foundation for Defense of Democracies (Fundaţia pentru Apărarea Democraţiilor), de orientare care ar putea fi considerată neoconservatoare, a explicat însă pentru AFP că „rămân multe întrebări privind eficienţa loviturilor israeliene împotriva centrului vital al programului nuclear iranian”. El afirmă că „toată lumea priveşte acum spre Fordo”.
Uzina de îmbogăţire a uraniului de la Fordo, la sud de capitala Teheran, nu a suferit nicio distrugere, apreciază Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică (AIEA). Spre deosebire de siturile de la Natanz şi Isfahan, din centrul Iranului, instalaţia de la Fordo este construită la mare adâncime – circa 100 de metri, inaccesibilă pentru bombele israeliene.
„Doar Statele Unite au capacitatea convenţională” de a distruge aşa ceva, a insistat generalul american în retragere Mark Schwartz, cu experienţă directă în Orientul Mijlociu, în prezent expert în grupul de reflecţie RAND Corporation.
Capacitatea respectivă, „convenţională” în sensul că nu este nucleară, este tocmai GBU-57. O armă unică: poate penetra la mare adâncime în stâncă sau beton. A fost proiectată să ajungă la peste 60 de metri în subsol înainte de detonare, conform armatei americane. Spre deosebire de alte bombe sau rachete care explodează la impact, arma anti-buncăr ajunge mai întâi în adâncime.
Acronimul GBU vine de la Guided Bomb Unit. GBU-57 are o lungime de 6,3m. Blindajul contribuie mult şi la greutatea de 13.608 kg.
Acest lucru este posibil datorită „învelişului foarte gros din oţel pentru blindaj”, capabil să treacă prin straturile de roci, a explicat expertul în armament Masao Dahlgren de la centrul de cercetări CSIS din Washington.
Focosul este o altă caracteristică necesară pentru eficienţă. Acesta nu detonează încărcătura explozivă la impact, ci detectează golurile şi se declanşează după ce bomba ajunge în interiorul unui buncăr, a arătat Dahlgren.
Proiectarea GBU-57 a început în primii ani 2000. În 2009, Boeing a primit o comandă pentru 20 de bucăţi.
Singurele avioane care pot lansa această bombă sunt bombardierele strategice „invizibile” americane B-2.
SUA au desfăşurat în mai astfel de aeronave la baza Diego Garcia din Oceanul Indian, însă AFP nu le-a mai putut găsi în imagini din satelit de la PlanetLabs analizate în iunie. B2 au însă rază lungă de acţiune şi pot decola din Statele Unite şi ajunge până în Orientul Mijlociu pentru bombardamente. „S-a mai făcut asta”, a menţionat Dahlgren.
Un B-2 poate duce două GBU-57. Generalul Schwartz explică: americanii „nu vor lansa doar una, ar lansa mai multe pentru a asigura o probabilitate de succes de 100%”. El a adăugat că superioritatea aeriană obţinută de Israel în Iran ar reduce riscurile pentru bombardiere.
O astfel de intervenţie ar avea însă „un cost politic ridicat pentru America”, consideră Behnam Ben Taleblu. El a apreciat că nu ar fi singura soluţie pentru a afecta pe termen lung programul nuclear iranian: israelienii ar putea ataca complexuri subterane ca Fordo „încercând să lovească intrările, să prăbuşească ce pot, să întrerupă curentul” – ceea ce au făcut, se pare, la Natanz.
Editor : Sebastian Eduard
