Fenomenul de bullying a luat amploare în grădinițe. 85% dintre educatori spun că in clasele lor sunt preșcolari care au fost supuși insultelor ori comportamentului agresiv, iar peste 50% dintre ei au copiii care nu au un partener de joacă. Părinții sunt principalii responsabili pentru comportamentul agresiv al celor mici în societate, arată un studiu Salvați Copiii.
O echipă Digi24 a vorbit cu o mamă a cărui copil a fost victima bullying-ului.
„Eu vă vorbesc din prisma unui părinte care a avut un copil foarte timid, retras, care plângea in fiecare zi când îl duceam la grădiniță. Prin insistența mea de a afla motivul pentru care el e reticent de a rămâne la grădiniță, a dus la răspunsul lui în fiecare zi că ii este frică… Îi era frică de colegi…”, povestește mama sub protecția anonimatului.
„Unul din 5 copii este exclus în jocurile cu colegii adesea sau în permanență și, astfel, ajung să se izoleze”, transmite Maria Coman, jurnalist Digi24.
Peste 600 de experți în Educație au fost întrebați despre felul în care copiii reacționează cu alți copii. Un studiu Salvați Copiii arată că părinții sunt principalii responsabili pentru comportamentul agresiv al celor mici în societate.
„Putem vorbi de anumite comportamente pe care le preiau de la adulții din jur, pentru că știm foarte bine că la vârsta aceasta copiii învață prin imitație. Desigur, putem vorbi și de o tentativă a copiilor de a testa limite. Sunt la vârsta la care testează limite, testează până unde pot merge cu un comportament. Mușcatul este o formă de socializare, de relaționare frecvent întâlnită în rândul copiilor de gradiniță”, explică Mariana Moraru, formator Salvați Copiii.
Pentru comportamentul unui preșcolar, după părinți, sunt responsabili educatorii și conducerea școlii. Corina Cristescu lucrează cu copiii de 21 de ani și crede că educatorul este considerat un al doilea părinte.
„Cumva, am văzut și eu că sunt acei copii care se izolează și acei copii care sunt mai energici și poate aceia care sunt mai energici nu-i bagă în seama pe cei care se izolează.
„- Cumva, am văzut și eu că sunt acei copii care se izolează și acei copii care sunt mai energici și poate aceia care sunt mai energici nu-i bagă în seama pe cei care se izolează.
– Bineînțeles, copiii interacționează cu cei care sunt asemănători cu ei și văzându-l pe celălalt copil mai izolat sau retras, nu se duc la el”, spune Corina Cristescu, profesor învățământ preșcolar.
Profesorii sunt de părere că fenomenul de bullying reprezintă o problemă pentru copii și în afara orelor pe care le petrec la grădiniță sau la școală.
Editor : Izabela Zaharia