Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi, la începutul ședinței de guvern, că prima tranșă din ajutorul de 800 de lei acordat pensionarilor cu pensii mici va fi distribuită înainte de Paște. El le-a cerut miniștrilor să pregătească cadrul legal pentru implementarea măsurii.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Ieri am decis în coaliție acordarea unui sprijin financiar de 800 de lei, în două tranșe, pentru pensionarii cu venituri reduse. Cer tuturor miniștrilor cu atribuții să înceapă să redacteze cadrul legal ca să adoptăm repede această măsură, iar primii bani să ajungă la cei care au nevoie înaintea Paștelui”, a declarat Marcel Ciolacu joi, la începutul ședinței de guvern.

Coaliția de guvernare  a stabilit că ajutorul pentru pensionarii cu venituri mici va fi de 800 de lei și va fi acordat în două tranșe. Banii îi primesc 2,5 milioane de vârstnici cu venituri mai mici de 2.574 lei, adică echivalentul salariului minim net pe economie.

Românii cu venituri mici vor primi și un ajutor pentru plata factrurilor la energie. 

Editor : B.P.

Share.
Exit mobile version