Președintele ales Nicușor Dan a vorbit, joi, la evenimentul „Black Sea and Balkans Security Forum”, despre atitudinea României față de Uniunea Europeană și NATO și despre relațiile cu Statele Unite de după preluarea mandatului de președinte. 

Întrebat ce va schimba în atitudinea României față de Uniunea Europeană și NATO, Nicușor Dan a declarat că „este cert că România va păstra direcția preoccidentală, însemnând participarea în NATO și participarea prezentă în Uniunea Europeană”. 

„De asemenea, parteneriatul strategic cu Statele Unite este o direcție pe care România, definită foarte bine, în opinia mea, nu a fost suficient de activă în niciuna din aceste structuri. Trebuie să ai și o oarecare credibilitate. Vorbim de deficit zilele astea și de promisiunile repetate ale României de a reduce deficitul. Deci, ce pot să spun este că îmi doresc ca România să se întărească în interiorul ei și să fie mai activă în interiorul acestor două structuri”, a mai adăugat președintele ales. 

Nicușor Dan a vorbit și despre cum va aborda relațiile cu Statele Unite în contextul în care, după schimbarea administrației americane, relațiile bilaterale au un nivel bun, dar totuși nu foarte avansat. 

„Avem un parteneriat strategic pe care dorim să-l continuăm și să-l extindem. Cred că este și dorința părții americane. Noi am avut niște alegeri anulate, da, în noiembrie, după care un oarecare dubiu cu privire la acest fapt și în interiorul societății românești, în interiorul administrațiilor partenerilor noștri”, a declarat el. 

„Acum, în sfârșit, vom avea un președinte legitim începând de luni, care va putea să discute în mod legitim cu administrația americană. Am avut deja niște schimburi de mesaje cu administrația americană. Nu spun din nou ce am spus în timpul campaniei electorale. Trebuie să lămurim mult mai bine fenomenul anulării alegerilor din noiembrie anul trecut, dar am văzut o deschidere din partea americană. Sunt absolut convins că parteneriatul va fi continuat și îmbunătățit”, a mai adăugat Nicușor Dan. 

Editor : C.S.

Share.
Exit mobile version