Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, duminică, în discursul ţinut la Congresul extraordinar al formaţiunii, că, în ceea ce priveşte candidaţii, „nu există perfecţiune”. „Dar există alegeri potrivite. Iar Crin Antonescu este candidatul potrivit pentru aceste alegeri prezidenţiale care vor hotărî destinul României”, a arătat el.
În debutul discursului său, Marcel Ciolacu a enumerat ceea ce consideră a fi reușitele PSD și a amintit de premierii Victor Ponta și Adrian Năstase.
„Astăzi am decis să fiu direct si la obiect, noi, oamenii politici ne uităm în oglindă și ne vedem frumoși și mai ales, iubiți, imaginea proiectată nu e aceeași cu modul în care ne percep oamenii. De aceea, cred că a venit timpul să acoperim oglinzile propriului ego și să le demonstrăm românilor că înțelegem cu adevărat ce defecte avem și unde am greșit. Am crezut că este suficient să pornim autostrăzi, spitale regionale, să facem dreptate pensionarilor și să creștem veniturile românilor. Am crezut că e suficient să intrăm în Schengen, să renunțăm la vizele pentru SUA. Am crezut, de fapt, că e suficient să avem o bună guvernare pentru a aduce un președinte de stânga la Cotroceni după 20 de ani. Am greșit, la fel cum au greșit și Victor Ponta și Adrian Năstase, doi premieri care au guvernat bine România”, a spus premierul în cadrul congresului.
Ciolacu spune că a greșit că a avut încredere în PNL
Liderul PSD a atacat în discursul său Partidul Național Liberal, făcând referire la schimbarea anul trecut a datei alegerilor prezidențiale, după ce cele două partide se înțeleseseră inițial ca prezidențialele să aibă loc în septembrie.
„Românii voiau un profil de președinte pentru realizări de la guvernare nu ne-a aplaudat nimeni, oamenii ne-au spus că era datoria noastră. De fapt, rolul nostru și fișa postului este în acest sens. Vreau să vă spun că e corect, eu, personal, am greșit. Am mai greșit că am avut încredere într-un partener care n-a găsit maturitatea de a avea alegeri atunci când i-am anunțat pe români, de a avea un candidat comun. El nu trebuia să se numească Marcel Ciolacu sau Nicolae Ciucă. Orgoliile stupide au făcut să candidăm separat și să ne umplem de noroi unii pe alții în fiecare seară pe toate televiziunile. Am generat doar silă, iar rezultatul a fost că românii ne-au întors spatele și au preferat un fals Mesia. Unii au dispărut în timp ce noi suntem aici. Să renunțăm și noi acum ar fi cel mai convenabil. Noi la PSD nu am renunțat niciodată atunci când a fost greu, trebuie să ne asumăm momentul cu la fel de mult curaj”, a declarta Ciolacu.
Prezentarea lui Crin Anonescu: „Tu ai trăit timpurile când PSD-ul poate nu a fost corect faţă de tine”
După ce l-a prezentat pe Antonescu drept „un om cu principii puternice care a ştiut să lupte pentru valorile sale şi care, în acelaşi timp, a putut să spună «Nu», cu toate costurile sale personale sau politic”, el i-a urat: ”Bine ai venit Crin, sper că ţi-a fost dor de PSD! Tu ai trăit timpurile când PSD-ul poate nu a fost corect faţă de tine, sau cu tine. Dar stai liniştit, eu am trăit timpurile când PNL-ul şi-a luat revanşa şi nu a fost corect faţă de mine!”.
„Noi la PSD nu am renunţat niciodată atunci când a fost greu. De aceea, trebuie să ne asumăm şi acum momentul cu la fel de mult curaj. A lăsa acum ţara pradă naţionalismului mistic ar fi o laşitate faţă de oameni şi o trădare de neiertat pentru viitorul României”, a afirmat Ciolacu, în discursul său.
Potrivit acestui, a repeta aceleaşi greşeli la alegerile prezidenţiale din mai ar însemna „să dăm ceasul României înapoi cu 35 de ani”.
„De aceea, astăzi suntem obligaţi să venim în faţa românilor uniţi şi cu o alternativă corectă. Trebuie să venim în faţa românilor cu un om care are cu adevărat profilul prezidenţial. Un om capabil, cu experienţă, un om educat, un om onest şi patriot. Un om cu principii puternice care a ştiut să lupte pentru valorile sale şi care, în acelaşi timp, a putut să spună «Nu», cu toate costurile sale personale sau politice. Acest om este Crin Antonescu!”, a declarat Ciolacu.
Afirmaţiile sale au fost primite cu aplauze în sală.
„Bine ai venit Crin, sper că ţi-a fost dor de PSD! Tu ai trăit timpurile când PSD-ul poate nu a fost corect faţă de tine, sau cu tine. Dar stai liniştit, eu am trăit timpurile când PNL-ul şi-a luat revanşa şi nu a fost corect faţă de mine!”, i s-a adresat Ciolacu.
”E timpul să lăsăm trecutul în spate şi să ne respectăm cu toţii promisiunile. Am încredere că atât domnul preşedinte Bolojan, cât şi domnul preşedinte Kelemen Hunor îşi vor ţine cuvântul dat. Nu există alternativă. De data aceasta, încălcarea promisiunilor ar însemna ruperea acordului politic care stă la baza acestei coaliţii şi aruncarea României într-o aventură. Iar acest lucru cu siguranţă nu ni-l permitem!”, a subliniat liderul PSD.
El le-a spus social-democraţilor că Antonescu va fi un preşedinte al tuturor românilor.
„Ştiu, Crin Antonescu nu este membru PSD. Vă anunţ că nu este nici membru UDMR şi cred că după mai mult 10 ani nu cred că este la zi nici cu carnetul de membru PNL. Cred că după 20 de ani de eşecuri, trebuie să înţelegem cu toţii că ideea «să fie de-al nostru»” a fost complet falimentară. Domnul Crin Antonescu va fi preşedinte, deci va fi al tuturor românilor din ţara asta, indiferent de doctrină şi indiferent cu cine au votat. Ştiu şi că mulţi aţi vrea să avem de data aceasta candidatul perfect. Dar ştim cu toţii că doar cei care îşi spun cu aroganţă că sunt «aleşii» se cred perfecţi. Nu există perfecţiune. Dar există alegeri potrivite. Iar Crin Antonescu este candidatul potrivit pentru aceste alegeri prezidenţiale care vor hotărî destinul României. Crin Antonescu va câştiga pentru că este omul care foloseşte dialogul pentru a convinge şi nu arme precum ura şi anxietatea socială”, a susţinut Marcel Ciolacu.
PSD a organizat duminică un congres extraordinar în care trebuie să valideze candidatura lui Crin Antonescu pentru președinția României.
Editor : B.E.