Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi, la începutul ședinței de Guvern, cea mai mare reducere a cheltuielilor administrative din istoria Guvernului României: 1.800 de posturi de funcționari publici și contractuali vor fi eliminate din cele 32 de instituții aflate în subordinea și coordonarea Executivului.

După anunțul din ședința de Guvern, Marcel Ciolacu a revenit cu un mesaj pe Facebook, unde a spus că a luat exemplul lui Elon Musk. 

„Luând exemplul lui Elon Musk, am început curățenia – 1800 de posturi mai puțin în aparatul central al Guvernului! Este un prim semnal puternic către toată administrația publică din România că trebuie să ne eficientizăm activitatea. Românii nu mai pot plăti din taxele lor nemunca și lipsa de performanță”, a scris premierul pe Facebook.

Demarăm cea mai mare reducere a cheltuielilor de funcţionare din istoria Guvernului României

El a precizat că vor fi desfiinţate şi comasate autorităţi şi instituţii şi va fi redus numărul de angajaţi şi vor fi desfiinţate funcţii de demnitari.

„În total, vorbim de o scădere masivă a posturilor, cu 13,5%. Cred că este un semnal concret aşteptat de opinia publică şi, în special de mediul de afaceri”, a declarat Ciolacu.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Ciolacu anunță măsuri financiare pentru sprijinirea agricultorilor, printre care creșterea subvenției pentru motorina utilizată în agricultură. „Creștem valoarea subvenției de la 2,07 la 2,21 lei pe litru. În total, 500 de milioane de lei vor ajunge la fermieri sub această formă de ajutor.”

De asemenea, Guvernul va acorda și un sprijin financiar crescătorilor de oi și capre, în valoare de aproape 50 de milioane de euro.

„Susținem fermierii, crescătorii de oi și de capre. (…) Banii ajung la fermieri până la 30 aprilie compensând pierderile cauzate de seceta de anul trecut.”

În plus, premierul anunță că vor fi oferite bilete de tratament balnear pentru pensionarii din sistemul public. „Sunt 130.000 de bilete asigurate prin Casa Națională de Pensii, în valoare de 400 de milioane de lei.”

Premierul Ciolacu a subliniat că Guvernul va continua să colaboreze cu mediul de afaceri pentru a menține stabilitatea economică.

„Am stabilit ieri, cu Consiliul Investitorilor Străini, să lucrăm împreună ca să identificăm măsurile cele mai bune pentru economia țării. Nu ne atingem de cota unică și de TVA, avem încredere în potențialul nostru de creștere economică. Ieri un gigant grup german cu active de peste 15 miliarde euro a anunțat că intră în România. Asta arată încredere în economia noastră”, a afirmat premierul.

Referindu-se la conflictul din Ucraina, Marcel Ciolacu a declarat că pacea va aduce stabilitate economică și oportunități de dezvoltare.

„Este vital apoi să participăm la reconstrucția Ucrainei. Este un proiect de peste 500 miliarde de Euro din care firmele noastre trebuie să câștige cât mai mult”, a subliniat șeful Guvernului.

Editor : Ș.A.

Share.
Exit mobile version