Președintele Nicușor Dan a declarat miercuri, în urma discuțiilor cu liderii coaliției, că actuala formulă guvernamentală funcționează „bine în momentul ăsta” și că își dorește ca aceasta să continue. Întrebat însă dacă va rezista, el a răspuns amuzat: „Până când?”.
Nicușor Dan a fost întrebat de jurnaliști care este situația în coaliția de guvernare, după discuțiile de la Cotroceni.
„Ținând cont că sunt patru partide plus un grup parlamentar, eu cred că această coaliție funcționează bine în momentul ăsta”, a răspuns președintele.
În legătură cu scenariul unei eventuale demisii a premierului Ilie Bolojan, Nicușor Dan a spus: „Sunt lucruri pe care le-am discutat acolo, dar ce pot eu să vă spun în momentul ăsta este că această coaliție funcționează și merge înainte.”
Chestionat dacă actuala coaliție va rezista, șeful statului a reacționat amuzat: „Până când?”
Întâlnirea de marți de la Cotroceni dintre președinte și liderii coaliției s-a încheiat după aproape trei ore. Potrivit informațiilor Digi24, Nicușor Dan le-ar fi transmis partidelor că dorește menținerea actualei formule guvernamentale și le-a cerut să nu îl mai atace pe premierul Ilie Bolojan.
Citește și: Adrian Câciu (PSD) critică amenințările lui Ilie Bolojan cu demisia: „Jocul ăsta ne costă un miliard de euro”
Editor : Ș.A.