Zi decisivă pentru viitorul Republicii Moldova. Peste 3 milioane de moldoveni sunt așteptați astăzi la urne să decidă componența noului Parlament. Deja peste un milion de moldoveni și-au exprimat opțiunea. Autoritățile de peste Prut sunt în alertă după ce mai multe site-uri guvernamentale au devenit ținta unor mega-atacuri cibernetice. Au fost și alerte false cu bombă în cinci țări, inclusiv în România.

Jurnalista Digi24 Cristina Cileacu a explicat că deși atmosfera pare una aparent calmă, o duminică normală, însorită de toamnă, oamenii fiind pe străzi, la cafenele, ieșiți și pentru relaxarea de weekend, în realitate sunt cele mai importante alegeri organizate în Republica Moldova.

Astfel, observatorii la scrutinul de acum au transmis raportări cu cel mai mare număr de incidente care au avut vreodată loc la niște alegeri în Moldova.

„Deși este o aparență calmă aici, la Chișinău, pentru că e o zi ca oricare alta până la urmă și e și frumos afară. Oamenii sunt pe străzi, sunt la cafenele și așa mai departe. Ei bine, toată lumea este, de fapt, foarte atentă la aceste alegeri. De ce? Pentru că este raportate cel mai mare număr de incidente care au avut vreodată loc la niște alegeri organizate în Republica Moldova. Și raportările vin de la cei care fac astfel de observații de când există alegeri libere în Republica Moldova. Nu sunt incidente foarte grave. Sunt însă incidente suficient de multe cât să perturbe tot acest bun mers al votului pe care cetățenii îl derulează, atât în țară, cât și în străinătate. Am văzut câte alerte cu bombă au fost, de pildă, în diferite țări europene, inclusiv la București”, a precizat jurnalista Cristina Cileacu.

Ce fel de incidente au fost semnalate în secțiile de vot

„Aici, în Republica Moldova, sunt incidente cum ar fi cele în care să intre mai multă lume în cabina de vot sau vin cetățeni care se apucă să filmeze ce anume votează, lucru care este interzis prin lege și așa mai departe. Cum spuneam, nu sunt neapărat incidente grave, dar sunt suficient de deranjante pentru întreg procesul electoral”, a mai transmis jurnalista Digi24.

Ea a adăugat că îndemnul președintei Maia Sandu a fost luat în serios de cetățenii moldoveni, iar în diaspora sunt cozi la secțiile de vot.

„Dacă în diasporă vedem că sunt cozi, pentru că este și acest mesaj nou pe care l-a dat președinta Maia Sandu și anume ca oamenii să să iasă la vot. De ce această mobilizare? Pentru că fiecare vot va conta. Și în Moldova s-au mobilizat mai bine regiunile care, să spunem tradițional, susțin partidele pro-ruse și ca atare, este nevoie ca această balanță să fie înclinată și cei care aleg varianta pro-europeană a drumului mai departe al Republicii Moldova să fie la rândul lor mobilizați la vot.

Vedem că această mobilizare există, pentru că din toate țările unde sunt cetățeni moldoveni care participă astăzi la vot, vedem aceste imagini cu foarte mulți oameni așezați frumos la rând pentru a apuca să voteze. Repet, în ciuda calmului aparent, toată lumea este extrem de atentă la fiecare mișcare, pentru că rușii au acest talent de a nu repeta de două ori o metodă pe care au pus-o deja în practică și, ca atare, autoritățile de aici sunt pregătite pentru fiecare variantă de scenariu, tocmai pentru a răspunde la la timp”, a mai povestit ea.

Cileacu a semnalat și un amănunt și anume faptul că instituțiile își fac bine treaba în a ține legătura cu mass-media, pentru o informare corectă a cetățenilor privind alegerile parlamentare din Republica Moldova.

„Și mai am un amănunt, pentru că de câte ori se întâmplă ceva, trebuie să subliniez, este multă presă străină în Chișinău. Ne-am întâlnit și noi cu foarte mulți jurnaliști din diferite state. Este o comunicare impecabilă cu presa. Orice se întâmplă în în urmă cu câteva minute se transmite imediat tuturor celor care sunt prezenți aici și toată lumea este pusă la curent din surse oficiale, așa cum ar trebui să ne obișnuim cu toții”, a conchis jurnalista Digi24.

Peste 300 de incidente în secții, semnalate până la 14:30

Misiunea de Observare Promo-LEX a alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025 informează că, până la ora 14:30, au fost prelucrate cu statut de incident 344 cazuri, dintre care prezentul comunicat include 254 incidente confirmate.

Potrivit observatorilor, din totalul de 1.290 de secții monitorizate, 431  nu sunt accesibile pentru persoanele cu deficiențe locomotorii, iar 94 de secții nu dispun de vreun instrument pentru persoanele cu dizabilități de vedere.

În 313 din 1.300 secții de votare, în intervalul 9.30-12.30, observatorii Promo-LEX au semnalat situații de aglomerație, atât în incinta secției, cât și în exterior. Dintre acestea, aglomerații au fost semnalate în șase secții din cele 12 de secții deschise pentru alegătorii din regiunea transnistreană, dar și în 47 din 117 secții din străinătate, unde sunt prezenți observatorii Promo-LEX. 

Și la acest scrutin au fost observate persoane care filmează alegătorii la secțiile de vot din străinătate, folosind aparate de înregistrare. Asemenea cazuri au fost raportate la 10 SV din străinătate, mai spune aceștia, în comunicatul de presă.

Editor : Ana Petrescu

Share.
Exit mobile version