Fostul ministru de Externe și candidat independent la alegerile prezidențiale, Cristian Diaconescu a declarat la Digi 24 că decizia Curții Constituționale a României de anulare a alegerilor este „corectă”.
„Suntem într-o ordine de priorități. România se află sub agresiune. Războiul hibrid înseamnă orice fel de atac, mai puțin dimensiunea militară. Deci există un stat agresor și un stat supus atacului. Principalele instituții care se ocupă de securitatea națională au luat o măsură excepțională legat de o astfel de intervenție într-un proces democratic, nu numai electoral.
După părerea mea, este necesar să se repună în regulă toate instituțiile statului în ceea ce privește generarea încrederii și apoi să se ia toate măsurile pentru ca o astfel de agresiune să nu mai fie posibilă. Orice istericale nu își au acum rostul. Există posibilități legale și constituționale de stabilire a Guvernului, Parlamentului și președintelui”, a declarat Cristian Diaconescu la Digi24.
El a mai spus că Parchetul General trebuie să finalizeze într-un timp cât mai scurt anchetele penale pe care le-a declanșat pentru a face lumină în legătură cu cele întâmplate și a-i trage la răspundere penală pe cei vinovați.
„Anchetele Parchetului General trebuie continuate cât se poate de repede”, a mai spus Cristian Diaconescu.
Curtea Constituțională a decis vineri anularea întregului proces electoral al alegerilor prezidențiale.
„În ședința din dată de 6 decembrie 2024, Curtea Constituțională, în vederea asigurării corectitudinii și legalității procesului electoral, și-a exercitat atribuția prevăzută de art.146 lit.f) din Constituție și, cu unanimitate de voturi, a hotărât următoarele: În temeiul art. 145 lit. f) din Constituție, anulează întregul proces electoral cu privire la alegerea președintelui României, desfășurat în baza HG 756/2024 privind stabilirea datei alegerilor pentru președintele României în anul 2024 și a HG 1061/2024 privind aprobarea programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru alegerea președintelui României în anul 2024”, se arată în decizia CCR.
Practic, în urma acestei decizii se anulează rezultatele din primul tur, iar alegerile prezidențiale se reiau de la zero, inclusiv programul pentru desfășurarea campaniei electorale.
„Procesul electoral pentru alegerea președintelui României va fi reluat în integralitate, Guvernul urmând să stabilească o nouă dată pentru alegerea președintelui României, precum și un nou program calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare”, se mai arată în decizia CCR.
Hotărârea este definitivă și general obligatorie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârii, care se va publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Joi, CSAT a desecretizat informațiile primite de la SRI, SIE și Ministerul Afacerilor Interne cu privire la campania electorală derulată de Călin Georgescu la alegerile prezidențiale.
Astfel, informațiile prezentate de SRI, SIE și MAI indică faptul că finanțarea campaniei candidatului independent Călin Georgescu pe TikTok s-a ridicat la un milion de euro, că au avut loc acțiuni ale unui actor cibernetic statal asupra infrastructurilor IT&C suport pentru procesul electoral și că România este o țintă pentru acțiuni hibride agresive ruse.
Editor : Marina Constantinoiu