Gerul a distrus roșiile și varza, în Olt. Sobele din solarii nu au făcut față temperaturilor care noaptea au scăzut până la -14 grade Celsius. În comuna Scărișoara, de exemplu, frigul a afectat aproximativ 60-70% dintre culturi. „Nu ne-am așteptat la așa ceva”, spun dezamăgiți localnicii. Oamenii speră acum să poată pune alte culturi, pentru a putea recupera o parte din pagube.
„De exemplu asta este o gogonea, asta nu mai crește”, spune cu amărăciune Damian.
Damian este unul din cei peste 1.500 de fermieri din Scărișoara, județul Olt. În cele patru solarii cu roșii pe care le deține a investit 25.000 de euro. Acum numără pagubele.
Damian, legumicultor: Gerul a fost puternic, nu ne-am așteptat la așa ceva! Am pus ce ne-am permis, am băgat și tunul de încălzire, am pus și rândul de agril, două rânduri de termică, tot ca să le salvăm și noi că, vorba aia, toată speranța noastră în ele e.
Frigul a afectat aproximativ 60-70% dintre culturi.
Damian, legumicultor: Deja costurile noi nu le acoperim, atâta investiție cât am băgat… Și se vede la fața locului că n-o să scoatem investiția pe care am băgat-o.
Localnic: Nu mai avem nicio speranță, fără sursă de căldură noi nu mai putem să punem roșii, să mai cultivăm roșii.
În unele localități, gerul a distrus complet roșiile.
Cosmin Dragu, inginer agricol: Din această cauză, producția de tomată extra-timpurie este foarte mult afectată și vom avea în România mai puține tomate decât anul trecut.
„Cine mai are pretenția să mai mâncăm roșii de primăvară din această plantă? Fără nicio speranță, zero speranțe”, spune un legumicultor.
Elena Alexandru, jurnalist Digi24: Nici cultura de varză nu a rezistat temperaturilor de -14 grade. Deși plantele au fost acoperite cu această folie de protecție, au înghețat.
Legumicultor: Așa a rămas, cum am pus-o în pământ. Din 10.000, au murit toate.
Oamenii speră acum să salveze cât mai repede celelalte culturi.
reporter: Elena Alexandru
operator: Adrian Niță
Editor : Izabela Zaharia