După ce a intermediat un acord istoric în Caucaz, Donald Trump primește sprijinul a două foste republici sovietice pentru Premiul Nobel pentru Pace. Armenia și Azerbaidjan s-au angajat să „apere” candidatura sa, după ce Aliev şi Pashinian au semnat un document pe care Casa Albă l-a numit „declaraţie comună”.

Alături de el, la Casa Albă, preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, şi prim-ministrul Armeniei, Nikol Paşinian, au considerat că medierea preşedintelui american, cunoscut pentru sensibilitatea sa faţă de onoruri şi distincţii, ar trebui să-i aducă acestuia Premiul Nobel pentru Pace.

Cele două foste republici sovietice „se angajează să înceteze definitiv orice conflict, să deschidă relaţii comerciale şi diplomatice şi să respecte suveranitatea şi integritatea teritorială” a fiecăreia, a asigurat preşedintele american.

Ilham Aliev a salutat această zi ca fiind „istorică” şi a propus să trimită, împreună cu Nikol Pashinian, o scrisoare pentru a susţine candidatura la Premiul Nobel pentru Pace. „Cine, dacă nu preşedintele Trump, merită acest premiu?”, a întrebat acesta. El i-a mulţumit, de asemenea, lui Donald Trump pentru decizia sa, anunţată tot vineri, de a ridica restricţiile impuse de mai mulţi ani asupra cooperării militare a ţării sale cu Statele Unite.

Şi liderul armean şi-a exprimat sprijinul pentru acordarea Premiului Nobel pentru Pace preşedintelui american, al cărui bilanţ de „pacificator” l-a salutat, spunând: „Vom apăra” această candidatură. Donald Trump a declarat public de mai multe ori că merită această distincţie datorită eforturilor sale de mediere în mai multe conflicte internaţionale.

Aliev şi Pashinian s-au strâns mâna sub privirea satisfăcută a lui Donald Trump, apoi au semnat, la fel ca acesta, un document pe care Casa Albă l-a numit „declaraţie comună”. „Astăzi instaurăm pacea în Caucaz”, a comentat preşedintele azer. Prim-ministrul armean a vorbit despre un acord care „deschide calea pentru a pune capăt deceniilor de conflict”.

Acordul încheiat vineri prevede, de asemenea, crearea unei zone de tranzit care trece prin Armenia şi leagă Azerbaidjanul de enclava sa Nahicevan, situată mai la vest.

Candidaturile pentru Premiul Nobel pentru Pace 2025 s-au încheiat pe 31 ianuarie şi nu sunt făcute publice. Israel, Pakistan şi Cambodgia au anunţat recent că îl nominalizează pe Donald Trump pentru această distincţie.

Editor : M.I.

Share.
Exit mobile version