Elevii din clasele primare au intrat în perioada evaluărilor de final de an școlar. Deși aceste testări sunt concepute să fie fără miză și să ajute la o imagine generală a progresului școlar, ele sunt tot mai contestate. Părinții le consideră inutile, iar profesorii atrag atenția că nu sunt corelate cu activitatea didactică reală.

Primii testați sunt cei de clasa a doua, iar în perioada următoare urmează elevii din clasele a patra și a șasea.

„Dacă ceea ce se întâmplă la clasă sau modul în care se învață nu are legătură cu modul în care se construiesc itemii și dacă profesorii nu sunt întrebați ca să coreleze modul în care predau, atunci devin aceste evaluări inutile”, afirmă Ovidiu Pânișoară, specialist în educație.

El mai ridică o întrebare importantă, referitoare la utilitatea reală a acestor testări: „În fond, eu aș întreba ministerul dacă se întorc cumva și asupra programelor și a modului în care ar trebui să se facă activitatea didactică”.

Elevii nu simt presiunea acestor teste, dar nici nu le înțeleg rostul, spun unii părinți și profesori. Testele sunt elaborate de Centrul Național pentru Politici și Evaluare în Educație și au un rol orientativ, fără note sau calificative. Cu toate acestea, lipsa de feedback concret și lipsa impactului în structura curriculară ridică semne de întrebare în rândul specialiștilor.

Editor : Ș.A.

Share.
Exit mobile version